Gruparea jihadistă Stat Islamic a prezentat o înregistrare video cu decapitarea unui ostatic japonez, după expirarea unui ultimatum privind plata unei răscumpărări, a anunţat Institutul SITE, care monitorizează site-urile fundamentaliste.
Japonezul a fost decapitat. Este vorba de un angajat al unei firme de securitate, Haruna Yukawa (foto dreapta), potrivit SITE.
Organizaţia teroristă a prezentat o înregistrare video cu celălalt ostatic, corespondentul de război Kenji Goto. În înregistrare, Kenji Goto afirmă că Haruna Yukawa a fost executat, ţinând în mână o imagine în care cadavrul ostaticului apare decapitat.
Kenji Goto dă vina pe premierul japonez Shinzo Abe pentru moartea lui Yukawa, deoarece acesta nu a plătit răscumpărarea de 200 de milioane de dolari. Ostaticul rămas în viaţă susţine că grupul terorist nu mai vrea nicio răscumpărare, cerând însă eliberarea islamistei Sajida al-Rishawi, acuzată că, în calitatea de membră a organizaţiei Al-Qaida în Irak, a încercat să se arunce în aer într-un hotel din Iordania în anul 2005.
"Este foarte simplu. Eliberaţi-o pe Sajida şi voi fi eliberat", spune ostaticul japonez rămas în viață.
Comentează