Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statul Islamic revendică dublul atentat comis la Damasc la jumătatea lunii martie

isis arme

Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat vineri dublul atentat comis la mijlocul lunii martie împotriva unui tribunal şi unui restaurant din Damasc şi soldat cu moartea a cel puţin 30 de persoane, relatează AFP. În ediţia sa de joi săptămânalul Al-Nabaa, al organizaţiei jihadiste, citează o sursă de securitate afirmând că primul kamikaze a intrat în unul din tribunalele din Damasc şi a deschis focul de armă înainte de a se arunca în aer.

Al doilea atacator s-a detonat într-un restaurant, a adăugat Al-Nabaa, al cărui conţinut este publicat pe reţelele de socializare. Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi 100 rănite în atacul comis împotriva tribunalului şi alte 25 au fost rănite în explozia de la restaurant, potrivit poliţiei, conform Agerpres.

Influentul grup islamist Ahrar al-Sham a condamnat 'în cei mai duri termeni' aceste 'atentate teroriste criminale', în timp ce jihadiştii Fateh al-Sham, fost ramură siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, au negat orice implicare în dublul atentat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.