Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ştefan Bărboianu a vorbit despre sfaturile pe care i le-a dat Ilie Balaci: 'S-a stins unul dintre cei mai mari jucători ai Europei'

Inquam Photos / Bogdan Danescu
ilie balaci

Ştefan Bărboianu a fost prezent la Biserica Sfântul Ilie din Craiova, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ilie Balaci. Fundaşul a declarat că va rămâne cu amintirile frumoase pe care le-a petrecut alături de ”Minunea Blondă” şi cu sfaturile primite, informează Mediafax.

Decesul lui Ilie Balaci a unit întreaga suflare fotbalistică din România, iar luni, la o biserică din Craiova unde a fost adus trupul neânsufleţit al fostului internaţional, s-au adunat foşti colegi de la Craiova, de la echipa naţională, dar şi fani. La ceremonie a fost prezent şi Ştefan Bărboianu, fundaş care a jucat în urmă cu câţiva ani la echipa olteană şi care a avut ocazia să îl cunoască pe Balaci.
"Prima dată am crezut că este o glumă proastă făcută de cineva şi după aceea mi s-a confirmat că din păcate e adevărat. Din punctul meu de vedere s-a stins unul dintre cei mai mari jucători ai Europei, pentru mine.
Îi mulţumesc că am avut prilejul şi ocazia să-l cunosc, am avut plăcerea de a mă antrena la Universitatea Craiova. Îi mulţumesc pentru sfaturile pe care mi le-a dat când eram copil, m-au ajutat, a avut încredere în mine, mi-a zis că dacă o să muncesc o să ajung să am foarte multe meciuri în Liga 1, ceea ce s-a şi confirmat.
Când am avut perioada aceea grea, când am plecat de la Craiova, a fost unul dintre oamenii care mi-a arătat sprijin. Ştiu o vorbă pe care mi-a spus-o, că indiferent unde te-ai duce, iubeşte Craiova! Acum, după ce s-a dus, Dumnezeu să-l ierte, valoarea acestor vorbe este nepreţuită", a declarat Ştefan Bărboianu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.