Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ştefania Duminică vrea câteva zile de concediu să înţeleagă ce se întâmplă

Stefania Duminica
El a explicat că Duminică a cerut câteva zile de concediu „să înţeleagă despre ce e vorba”, privind acuzaţiile de plagiat. Remus Pricopie a spus că, după ce a aflat că secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să aibă o discuţie cu aceasta. "Mi-a cerut un răgaz de câteva zile ca să înţeleagă despre ce este vorba, pentru că era vorba despre un lucru care s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă", a declarat Remus Pricopie, precizând că aceasta a solicitat şi câteva zile de concediu, potrivit Mediafax. Pricopie a mai spus că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică, după ce aceasta a revenit din concediu, şi a înţeles că ar urma să se retragă. "În urma mai multor discuţii pe care le-am avut, inclusiv atunci când a revenit după cele trei zile de concediu, eu am înţeles că se va retrage şi că-şi va depune demisia. Nu a făcut acest lucru. Demisia nu ţine de mine, este un act personal, aşa cum şi destituirea nu ţine de mine, este un act la nivelul Guvernului. Eu cred că lucrurile se vor rezolva destul de repede", a mai spus Remus Pricopie, după ce a participat la un eveniment organizat de Comitetul Sindical European pentru Educaţie. Întrebat dacă a avut o discuţie cu Ştefania Duminică şi după declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, Pricopie a spus că de miercuri seară până joi dimineaţă nu a mai discutat despre acest subiect cu secretarul de stat. "De ieri până azi nu am avut nicio discuţie, ieri am fost la Bruxelles, azi am venit la conferinţă, deci nu am avut nicio discuţie", a mai spus Pricopie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.