Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Steffen Baumgart, noul antrenor al echipei SV Hamburg (club)

content.thecoachingmanual.com/
Antrenor de fotbal

Steffen Baumgart a fost numit marţi antrenor al echipei germane de fotbal SV Hamburg, pretendentă la revenirea în Bundesliga după şase ani petrecuţi în al doilea eşalon valoric, a anunţat clubul, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Fostul antrenor al celor de la FC Koln, în vârstă de 52 de ani, urmează să conducă primul antrenament al formaţiei marţi seara, iar primul meci îl va avea duminică împotriva lui Elversberg, echipă aflată la mijlocul clasamentului în 2.Bundesliga.

Gruparea din Hamburg nu a oferit detalii despre contractul tehnicianului, însă presa sportivă scrie că înţelegerea ar fi valabilă până în 2025.

Baumgart a declarat în trecut, în mai multe rânduri, că este un fan al echipei din Hamburg, astfel încât era printre favoriţii la preluarea băncii tehnice.

Echipa SV Hamburg, fostă campioană a Europei, l-a demis, săptămâna trecută, pe antrenorul Tim Walter, din cauza rezultatelor sub aşteptări, care pun în pericol revenirea în prima ligă a campionatului de fotbal al Germaniei. Decizia de demitere a lui Walter a fost luată după eşecul suferit pe teren propriu de HSV în meciul cu Hannover (scor 3-4), disputat în urmă cu zece zile.

SV Hamburg, sextuplă campioană a Germaniei şi câştigătoarea Cupei Campionilor Europeni în 1983, a retrogradat pentru prima oară în istoria sa în 2018, iar de atunci a eşuat de cinci ori în tentativa de a reveni în elita fotbalului german.

Echipa ocupă în prezent poziţia a treia în clasamentul ligii secunde germane, care asigură participarea la play-off-ul pentru promovare, în condiţiile în care doar primele două clasate acced direct în prima divizie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.