Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stelian Țurlea prezintă cartea zilei: 'Inspecție', de Josh Malerman

europafm.ro
carte

„Un basm pe dos, a cărui acţiune se petrece într-o lume cu adevărat unică, ale cărei secrete nu ar trebui nicicând dezvăluite, cel mai recent roman al lui Josh Malerman aduce în discuţie momentele-cheie ale copilăriei într-o poveste ingenioasă, inteligentă, obsedantă despre maturizare și rebeliune”, arată Stelian Țurlea în Mediafax.

„I-am crescut fără să cunoască faptul că există femei. Am pretins că femeile nu există. Totul în numele geniului.” Fraza asta uluitoare e rostită la un moment de dat de unul dintre organizatorii unei școli cu totul special, căruia copiii îi spunea T.A.T.A. Copii care n-aveau nume, ci erau numiți după literele alfabetului, de unde li se și spunea Băieții Alfabet, „care exprimau la fel de multă analiză a sinelui precum bărbații care locuiau îăn mijlocul unui oraș mare, înconjurați de mii de ameni la fel ca ei, de miliarde de moduri de viață, de stiluri și de dispoziții diferite.” Locuiau într-un turn, nu cunoșteau lumea, erau zilnic inspectați și permanent supravegheați. Totul spre bine lor viitor. Spraveghetorii lor se așteptau să ajungă academicieni.

La numai câțiva kilometri distanță, M.A.M.A. își educă după aceleași principii fetele, să fie ascutătoare și supuse, să nu aibă curiozități

Scriu editorii: „Bieții sunt educați la o școală pentru genii, fetele, la alta. Și niciunii nu au aflat de existența celorlalți... până acum. Inventivul autor al romanului <> te invită într-o lume înșelătoare, plină de secrete și minciuni. J este elev la o școală ascunsă în adâncul pădurii, departe de restul lumii. Asemenea colegilor săi, băiatul crede că enigmaticul fondator al instituției îi este tată, iar colegii îi sunt frați. Elevii de aici sunt educați să devină adevărați copii-minune în domeniul artelor, al științelor și al sportului, iar viața lor la școală este tot ce știu... și li se îngăduie să știe. Însă J bănuiește faptul că undeva, afară, dincolo de pini, se afl ă altceva, așa că începe să-și pună întrebări. Care este adevăratul scop al acestui loc? De ce elevii nu-l pot părăsi niciodată? Și ce enigme ascunde tatăl lor? Între timp, în cealaltă parte a pădurii, într-o instituție asemănătoare celei în care învață J, o fată pe nume K își pune exact aceleași întrebări. J nu a văzut niciodată o fată, iar K nu a văzut niciodată un băiat. Pe măsură ce J și K încep să cerceteze secretele ciudatelor lor școli, soarta îi face să se descopere unul pe altul. În Inspecție, talentatul autor Josh Malerman creează un sinistru și, deopotrivă, poetic imn al egalității între genuri, care-i va face pe cititori să-și pună întrebări până la ultima pagină.”

„Un basm pe dos, a cărui acţiune se petrece într-o lume cu adevărat unică, ale cărei secrete nu ar trebui nicicând dezvăluite, cel mai recent roman al lui Josh Malerman aduce în discuţie momentele-cheie ale copilăriei într-o poveste ingenioasă, inteligentă, obsedantă despre maturizare și rebeliune.” - Scott Hawkins.

Josh Malerman – Inspecție. Traducere din limba engleză de Liviu Szöke. Leda Edge, Corint Books. 462 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.