Solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pe tema legilor justiţiei, în urma vizitei prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, a stârnit contre şi ironii în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Stenograma şedinţei din 7 martie conţine replici spumoase între Liviu Dragnea şi opoziţie. Pentru că reprezentanţii opoziţiei susţineau că Timmermans a cerut sesizarea Comisiei de la Veneţia, liderul PSD a replicat că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene nu poate face aşa ceva, spre deosebire de publicaţia HotNews.
Vezi şi: Ai grijă ce bei dimineața! Cinci motive să EVIȚI ceaiul la prima oră
Domnul Liviu Dragnea: Punctul 8 - Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind suspendarea dezbaterilor Comisiei comune speciale privind Legile Justiţiei, cât şi solicitarea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia cu privire la modificările propuse la aceste legi.
Această solicitare şi acest subiect se referă la o comisie comună cu Senatul şi vă propun să fiţi de acord să discutăm acest subiect în prima şedinţă a Birourilor permanente reunite.
Da, doamnă, vă rog.
Doamna Raluca Turcan: Domnule preşedinte, avem această cerere înregistrată şi la Birourile permanente reunite, întrucât cunoaştem competenţele însă, de asemenea, cunoaştem şi faptul că doar Biroul permanent al Camerei Deputaţilor poate să solicite un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia.
De asemenea, aceasta este o comisie comună şi, dacă Biroul permanent acceptă această solicitare a Grupului Partidului Naţional Liberal, atunci evident că şi Birourile permanente reunite iau act de o solicitare a Biroului permanent.
Cererea noastră este total justificată întrucât suntem într-un context legislativ nou şi, de asemenea, într-un context al mesajelor şi poziţionărilor internaţionale, de asemenea nou.
Am avut vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a exprimat într-un mod cât se poate de clar şi neechivoc faptul că tot ceea ce înseamnă modificare a Legilor Justiţiei trebuie să aibă la bază şi un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia.
Avem, de asemenea, prevederile din Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi, în contextul legislativ nou, prin care Legile Justiţiei se întorc la dezbatere în Parlament, ca urmare a acceptării sesizărilor de neconstituţionalitate făcute de către Partidul Naţional Liberal, ni se pare absolut firesc, ca o măsură de credibilizare a Parlamentului României, în ansamblul său, să aşteptăm odată acest punct de vedere, să cerem expres un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia şi să nu începem dezbaterile în Comisia specială. Vă menţionez că dezbaterile sunt anunţate începând cu săptămâna cred că aceasta, dacă nu mă înşel, aţi convocat, inclusiv săptămâna viitoare.
Aşadar, sub falsul pretext că avem o Directivă europeană şi vrem să mai modificăm un pic Codul Penal, practic se forţează nişte dezbateri pentru care avem mesaje din partea foarte multor entităţi că ar trebui să se fundamenteze pe puncte de vedere ale tuturor partenerilor vizaţi.
Domnul Florin Iordache: Da, vă mulţumesc.
Domnule preşedinte, am văzut filme diferite, pentru că noi am fost săptămâna trecută la o întâlnire cu prim-vicepreşedintele; dumneavoastră aţi avut sesizări la Curtea Constituţională pe cele trei legi; la o parte sau la anumite articole vi s-a dat dreptate, aţi sesizat inclusiv această chestiune, şi modul în care ne raportăm vizavi de Comisia de la Veneţia; dacă suntem foarte atenţi, citim în motivarea Curţii.
Atâta timp cât noi am fost înfiinţaţi şi printr-o discuţie în Birourile permanente reunite, cererea dumneavoastră poate să meargă acolo. Dar, încă o dată, înainte de a face declaraţii, haideţi să vedem ce s-a întâmplat! Aţi avut colegi care au participat şi la dezbateri, la dezbaterea şi la întâlnirea cu prim-vicepreşedintele, aveţi sesizările; haideţi să citiţi ce a zis Curtea Constituţională la sesizarea dumneavoastră, dacă trebuie sau nu trebuie sesizată obligatoriu, aşa cum vreţi dumneavoastră, Comisia de la Veneţia!
Deci, domnule preşedinte, eu vă propun aceasta să fie, în cel mai bun caz, dacă nu o respingem, să fie trimisă Birourilor permanente reunite.
Domnul Liviu Dragnea: Vă rog mult.
Doamna Raluca Turcan: Mulţumesc foarte mult.
Nu este deloc în intenţia mea de a avea declaraţii. Nu Biroul permanent reprezintă locul unde se fac declaraţii.
Este o solicitare cât se poate de argumentată, iar dacă dumneavoastră interpretaţi argumentele ca declaraţii înseamnă că aveţi o perspectivă greşită.
Că am văzut filme diferite, este limpede pentru toată lumea, şi suntem în filme diferite. Este evident pentru o ţară întreagă că suntem în filme diferite. Dumneavoastră vreţi să vă rezolvaţi problemele prin Legile Justiţiei; noi vrem să apărăm democraţia. E foarte simplu. Şi îmi asum să joc într-un film total diferit de dumneavoastră. Aşa că puteţi să vă daţi ochii peste cap, să faceţi feţe-feţe; pe mine nu mă impresionaţi, vă spun foarte sincer.
Şi vin cu o procedură parlamentară prin care vă solicit să cereţi unei instituţii foarte importante, cu un rol extrem de valoros în ceea ce înseamnă Mecanismul de Cooperare şi Verificare, un punct de vedere pe asaltul la Justiţie pe care dumneavoastră l-aţi declanşat din prima zi a câştigării puterii, dar, mă rog, acum îl intensificaţi; probabil că se apropie un deadline.
Aşa că, domnule preşedinte, mi-aş dori un punct de vedere al dumneavoastră respingeţi sau nu respingeţi această solicitare a Partidului Naţional Liberal. Pentru că puteţi să îl împingeţi la înaintare pe domnul Iordache. Dumnealui oricum e de sacrificiu; l-am văzut şi în dezbaterile parlamentare.
Însă, pe acest subiect, cel care coordonează tot procesul sunteţi dumneavoastră, şi este un drept parlamentar firesc pe care îl avem să vă cerem să stopaţi aceste dezbateri în Comisia specială şi să cereţi, de asemenea, prin Parlamentul României, în numele căruia acţionaţi de foarte multe ori fără să cereţi avizul, să cereţi, de data aceasta instituţional, aviz din partea Comisiei de la Veneţia.
Domnul Liviu Dragnea: Sincer, îmi cer scuze, dar cineva îndrăzneşte să vorbească după dumneavoastră. Vă rog, domnule Ben-Oni Ardelean.
Domnul Ben-Oni Ardelean: Mulţumesc, domnule preşedinte.
Deci eu cred că nu strică nimănui dacă avem un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia.
Pe de o parte, probabil că noi suntem mai angrenaţi în povestea asta de a obţine acest punct de vedere datorită faptului că ne dorim să avem cu partenerii externi o relaţie foarte bună.
De cealaltă parte, cred că este important pentru liniştea tuturor să avem acest punct de vedere din partea Comisiei.
Cred că respingerea, sau tergiversarea, sau amânarea sau, mă rog, punerea într-o altă perspectivă procedurală a acestui demers, nu face nimic altceva decât să aducă prejudiciu din nou Parlamentului în genere pentru că nu solicităm acest punct de vedere.
Şi cred că este o cerere de bun simţ, dincolo de partea politică, ce filme a văzut fiecare.
Hai să dăm curs acestei cereri, care nu cred că strică, repet, nimănui, ci, dimpotrivă, aduce numai bine.
Mulţumesc.
Domnul Liviu Dragnea: Staţi puţin, că nu ştiu. Staţi puţin - să întrerupem PNL-ul sau aşteptaţi dumneavoastră? Vă rog. Domnul Buican.
Domnul Cristian Buican: Da, vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Nu vreau să susţin pe fond cererea; pe procedură aş vrea.
Este evident că decizia ar trebui luată de către Birourile permanente reunite, doar că înţeleg că doamna lider de grup a Partidului Naţional Liberal solicită Biroului permanent al Camerei să emită un punct de vedere pe această cerere.
Evident că această cerere este adresată şi Birourilor permanente reunite, şi va fi luată în discuţie în prima şedinţă dacă colegii noştri vor aproba acest lucru.
De aceea, eu vă propun să luăm în discuţie cererea liderului de grup şi să votăm dacă suntem de acord sau nu cu această solicitare.
Domnule Ciolacu, nu accept cenzura nici la mine în partid!
Domnul Liviu Dragnea: Corect. De aceea l-am şi certat. L-am certat...
Domnul Seidler, vă rog.
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Domnule preşedinte, raportat la solicitarea colegilor de la Partidul Naţional Liberal, am citit şi am auzit în spaţiul public susţinerea politică a coaliţiei pe care o reprezentaţi cum că aceste trei modificări, aceste trei proiecte de lege nu aduc nici o ingerinţă statului de drept. Păi, dacă într-adevăr sunteţi convinşi de acest lucru, nu are cu ce să strice un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia. Dimpotrivă, dacă nu sunteţi convinşi de acest lucru şi aveţi o temere cum că avizul Comisiei de la Veneţia ar putea să fie diferit depinde de grad asupra consideraţiilor dumneavoastră politice, asupra poziţiei dumneavoastră, asta ridică un semn de întrebare asupra valorii de adevăr a susţinerilor.
Aşadar, dacă nu aveţi nici o temere, nimic de ascuns, aşa cum susţineţi, să îi dăm drumul spre Comisia de la Veneţia, şi va veni, probabil, aşa cum consideraţi dumneavoastră, un punct de vedere total favorabil dumneavoastră.
Orice altă decizie ar însemna ca mesaj în spaţiul public o temere cum că lucrurile nu stau tocmai aşa.
Domnul Liviu Dragnea: Vă mulţumesc foarte mult. Domnul Gabriel Vlase.
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnule preşedinte, stimaţi colegi, din punct de vedere al discuţiei vizavi de această cerere, eu nu mă pricep prea bine la chestiunea asta cu Legile Justiţiei, dar ştiu că cele trei legi au venit deja de la Curtea Constituţională cu motivările cred că, dacă nu mă înşel, ultima a venit ieri.
Dacă noi, acum, spunem că cerem noi la Comisia de la Veneţia ceea ce deja Curtea Constituţională a României a făcut, înseamnă că tocmai negăm munca domnilor judecători de acolo. Nu cred că judecătorii Curţii Constituţionale nu au ţinut cont de punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia sau nu s-au interesat. Deci nu vrem să ne substituim.
2. Procedural. Birourile permanente reunite există pentru a coordona activităţile comune ale Camerelor.
Întotdeauna, cel puţin în ultimii cincisprezece ani, de când sunt eu aici, tot ce ţine de activitatea comună a Camerelor și a comisiilor comune se ia decizia în Birourile permanente reunite, şi doar acolo. Noi nu putem, ca Birou permanent al Camerei Deputaţilor, să spunem noi dinainte Birourilor permanente reunite cum credem noi că ar fi bine să facă. Strict procedural, dacă Birourile permanente reunite, în urma sesizării noastre, vor lua în considerare cererea dumneavoastră, atunci discutăm procedural la Cameră ce avem de făcut.
Mulţumesc.
Domnul Liviu Dragnea: Vă rog.
Domnul Claudius-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte.
Domnul Liviu Dragnea: Cu rugămintea: puţin mai tare, ca să auzim şi aici.
Domnul Claudius-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte, am spus. Aş vrea să vin şi eu în susţinerea propunerii acesteia a colegilor de la PNL şi, prin faptul că înţeleg că domnul Timmermans, cu care v-aţi întâlnit şi dumneavoastră, a susţinut şi a cerut Comisiei de la Veneţia un punct de vedere, practic, pentru noi ar însemna doar să aşteptăm să primim rezultatul acelui punct de vedere; în plus, şi în Mecanismul de Cooperare şi Verificare înţeleg că ni se recomandă să pentru aceste legi şi pentru nişte schimbări mai drastice ale Legilor Justiţiei, să aşteptăm acest punct de vedere.
Deci, aş vrea să susţin această iniţiativă.
Domnul Liviu Dragnea: Dacă-mi permiteţi, vă rog, câteva secunde, pentru rigoare: domnul Timmermans nu a solicitat, nici n-a spus că a solicitat, nici nu poate solicita Comisiei de la Veneţia un punct de vedere.
Cum? ... Nu. Poate HotNews poate, dar domnul Timmermans nu poate; doar pentru rigoare am vrut să fac această precizare, nu altceva.
Domnul Petru Movilă: Domnule preşedinte, mulţumesc.
Foarte tehnic, dacă avem un răspuns al Comisiei de la Veneţia pentru una din instituţiile statului - şi nu o zic cu răutate, vom susţine şi susţinem aceste demersuri - poate ar trebui să-l distribuim la toate grupurile şi, la următoarea întâlnire, să ne gândim dacă facem pasul următor. Trebuie să discutăm acest lucru, pentru că noi reprezentăm instituţii din România, nu ne reprezentăm pe noi. Dacă avem un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia, pe Legile Justiţiei eu, personal, vă rog, daţi-l la toate grupurile parlamentare, comisiile, să-l aibă toată lumea şi să ne vedem imediat după pentru că nu cred că e în regulă ca toată lumea să facem demersuri, care sunt îndreptăţite în scopul clarificării dacă Legile Justiţiei respectă statul de drept; şi susţin în continuare câteva principii pe care le-am enunţat cu toţii: lupta împotriva corupţiei, separaţia puterilor în stat şi aşa mai departe. Dar, dacă avem un răspuns oficial, eu cred că ar fi un pas înainte să ne clarificăm şi după care continuăm cu demersurile.
Mulţumesc.
Domnul Liviu Dragnea: Doar să nu nu vreau să fiu acuzat și pentru asta; pentru restul, da! Nu există niciun punct de vedere de la Comisia de la Veneţia primit de mine şi ţinut în sertar! Doar ca să de asta. Îmi cer scuze că am...
Domnul Gerea, vă rog.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, sunt deosebit de încântat că, brusc, această Comisie de la Veneţia a venit şi în atenţia celor din Opoziţie.
Cu prilejul Ordonanţei 13, când noi am invocat anumite aspecte, sesizate de către Comisia de la Veneţia, nu a fost valabilă părerea acestei Comisii. Este un lucru foarte bun. Remarc, brusc, îngrijorarea legată de statul de drept, care va fi afectat de noile Legi ale Justiţiei, dar nu văd niciun fel de grijă cu privire la modul în care actualele Legi ale Justiţiei afectează cu adevărat statul de drept şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti; şi aş mai vrea să fac o observaţie spunând că această formă nouă a Legilor Justiţiei este susţinută din plin şi de către Guvernul României, implicit de către Ministrul Justiţie, care, spre deosebire de liderul Grupului parlamentar PNL, a vizitat Veneţia şi cu treabă, nu numai în vacanţă, fiind, cum se ştie, membru al acestei Comisii.
Deci, cred că putem să-i dăm credit domniei sale şi Guvernului şi, sigur că da, dacă vreodată vom avea anumite observaţii care, mă rog, vom constata cu toţii că afectează statul de drept, legislaţia pe care noi am propus-o, sunt convins că vom putea s-o amendăm ulterior, în sesiunea următoare, pentru că nu cred că cineva din Opoziţie are de gând să-şi dea demisia în perioada imediat următoare.
A! Mai e o idee! Stăteam şi mă întrebam: oare se doreşte păstrarea acestor Legi ale Justiţiei actuale pentru ca să i se mai facă încă un dosar domnului Ludovic Orban? Pentru că înţeleg că ele ajută la astfel de manevre.
Vă mulţumesc.
Domnul Liviu Dragnea: Chiar vă rog.
Domnul Ben-Oni Ardelean: Mulţumesc, domnule preşedinte. Deja cred că intrăm pe discuţii mega-politizate.
Din punct de vedere procedural, cred că procedura este una invocată corect.
Nu cerem, şi cu riscul că mă repet, nu cerem decât un act de bun simţ care face bine tuturor şi dumneavoastră, şi nouă, şi celor care sunt în stradă, şi celor care stau în faţa televizoarelor.
Cred că face bine să avem acest aviz, acest punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia.
Asta am cerut. Restul discuţiilor că e bine, că nu-i bine, că cine mai are dosare, cine nu mai are...
Domnul Liviu Dragnea: Mai sunt comentarii, intervenţii, analize şi ... ? Nu.
Eu îmi voi exprima un punct de vedere nescoţându-l în faţă pe domnul Iordache, care este un mega-luptător, să mă apere pe mine.
În Birourile permanente reunite! Acolo şi numai acolo este locul în care putem intra pe fond în legătură cu această solicitare. Din acest motiv, supun la vot propunerea ca acest subiect să fie discutat în prima şedinţă de Birouri permanente reunite.
Cine este pentru?
Împotrivă?
Păi înseamnă că nu mai vreţi să vorbiţi în BPR!
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Nu, domnule preşedinte, înseamnă că puteaţi rezolva astăzi aici ceea ce vreţi să...
Domnul Liviu Dragnea: Hai totuşi să respectăm procedura, îmi cer scuze.
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Vă mulţumesc.
Domnul Liviu Dragnea: Nu, nu, putem modifica Regulamentul ca să ne aducem nişte argumente pentru declaraţii politice şi atacuri politice, şi nu mă refer la dumneavoastră.
Bun. S-a votat.
Comentează