Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

STENOGRAME `Mai reușim, mai avem vreun post pentru fată, ca să o transfer aicea?/ Ți-am promis că te ajut.…că o iau prin transfer`

interceptari

În ciuda apărării că totul s-ar rezuma la un împrumut pe care denunțătorul primarului din Mioveni i l-ar fi dat edilului, respectiv cei 10.000 de euro „restituiți„ la momentul flagrantului delict, discuțiile dintre cei doi relevă cu totul altceva.

Mai precis, faptul că la mijloc era vorba de promisiunea unor „sfori„ pe care primarul încerca să le tragă pentru tânăra medic rezident pentru ca aceasta să ajungă pe postul de la spitalul Mioveni.

Cu toate acestea pare-se, edilul nu și-a onorat promisiunile, iar de la un moment a „bătut în retragere„ ajungându-se la situația inedită a restituirii „șpăgii„ primite anterior.

Astfel, se arată în dosarul de la Tribunalul Argeș, cu ocazia întâlnirii din 22 iulie, cei doi discută, printre altele făcând referiri inclusiv la activitatea ilicită a edilului PSD Georgescu:

Mai reușim? Mai avem post pentru fată? - Ți-am promit că te ajut

” GEORGESCU ION: Nu mi-am dat seama …Plec la o nuntă. Ce s-a întâmplat ?

Denunțător: Mai reușim, mai avem vreun post pentru fată, ca să o transfer aicea? Eu v-am spus de la început.

GEORGESCU ION: Păi, da eu nu ți-am spus că nu pot mai devreme de septembrie, octombrie.

Denunțător: Deci septembrie, octombrie.

GEORGESCU ION: Pentru că ei sunt în perioada .. deci ei au făcut foarte multe modificări de la întâi ianuarie la șase ianuarie și cei de la DS de la minister..Că până acuma organigramele le.. ăă.. aproba DSP-ul și a venit o circulară acum o lună de zile că să treacă prin Consiliul local și toate organigramele care au fost pe perioada Covid-ului. Până la întâi a șasea 2023, trebuie să meargă la avizat la ei la minister. Și organigrama spitalului este pe septembrie pe ordinea de zi, iar după aia mă duc cu ea la avizat… Deci mai mult octombrie.

Denunțător: Octombrie-noiembrie.

GEORGESCU ION: Ți-am promis că te ajut.

Denunțător: Gata, am înțeles.

GEORGESCU ION: …că o iau prin transfer. Deci, la ora actuală nu pot pentru că …. ăăă ne-am anga.. ei au făcut niște modificări și nu trebuia să i le aprob fără consiliul local și fără viza .ăă.. DSP –ului.

Denunțător: Am înțeles. Eu v-am spus dumneavoastră, ea e la Costești acuma. ”, se arată în dosarul de la instanță.

Ultima discuție

O lună mai târziu cei doi s-au întâlnit din nou și au reluat „dezbaterile„ discuție de asemenea surprinsă de anchetatorii DNA.

„Denunțător: Deci, domn primar... Deci, hai să ne înțelegem acuma... deci, noi doi când am discutat atunci la început...dacă pot să vorbesc direct, dacă nu îmi spuneți și nu vorbesc. Noi doi când am vorbit, discuția între mine și dumneavoastră, eu am spus așa....dacă mai țineți minte. Dacă nu, îmi spuneți...

GEORGESCU ION: Matale spui și eu...

Denunțător: Deci, țineți minte că noi doi când am venit la dumnea și am zis: ”Domnu’ primar, ce mă costă eu...spuneți și eu....e copilu’ meu și eu rezolv.” Nu știu dacă vă aduceți aminte de discuția....

n.n. - La această afirmație Georgescu Ion are o reacție fizică /comportamentală, respectiv dă din cap în semn de aprobare.

GEORGESCU ION: Zii !

Denunțător: Bun. Eram la dumneavoastră în cabinet și am discutat și la un moment dat eu... eu am zis așa: ”Domne, m-am documentat și eu, p-aici prin zonă, pe la toate spitalele, și în general...” v-am dat un exemplu’ la unu la București care și-a făcut transferu’ i s-a cerut o sumă de bani!” Și eu v-am întrebat: ”Domnu’ primar, spuneți-mi dumneavoastră....”

GEORGESCU ION: Și eu am zis da?

Denunțător: Ascultați-mă! Dacă vreți să mă înțelegeți. Prima dată dumneavoastră mi-ați spus așa: ”Bă, nu-ți spun acuma, suntem cunoștințe de peste 30 de ani... ”

GEORGESCU ION: Da. (n.n. Aprobă din cap)

Denunțător: ”.... lasă-mă să vorbim!” Ne-am mai întâlnit după aceea a doua oară și eu am spus așa: ”Domnu’ primar...” Pot să spun?

GEORGESCU ION: În viața vieților mele eu nu am cerut la cineva.

Denunțător: Păi, nu. Ascultați-mă!

GEORGESCU ION: În viața vieților mele.

Denunțător: Nu, ascultați-mă! Eu am spus așa...

GEORGESCU ION: Am multe defecte....dar nu...(neinteligibil)

Denunțător: Nu, ascultați-mă! Eu vă spun doar atât: ”Domnu’ primar, este bine 30.000 de euro?” Dumneavoastră ați zis...ați dat din cap în sensul că da și eu atunci în decembrie am venit și v-am dat ăia 10.000 de euro. Și diferența am zis....”când rezolvăm v-aduc diferența de 20.000”.

n.n. - La această afirmație Georgescu Ion nu are nici o reacție fizică /comportamentală.

Denunțător Deci, rugămintea mea...dacă considerați că este valabilă oferta mea, eu vin și vă aduc și diferența.

n.n. - La această afirmație Georgescu Ion dă din cap în semn că ”NU”

GEORGESCU ION: Dacă considerați că nu se mai poate....

n.n. - La această afirmație dă Georgescu Ion din cap în semn că ”NU”

Denunțător: ...dacă considerați că nu se mai poate...nu mai vin și cu asta-basta.

GEORGESCU ION: Vrei să vii...vii...mă suni marți la 12 pentru miercuri și joi. Dacă nu, îmi spui și nicio problemă.

Denunțător: Păi, dacă nu...dacă o considerați că se poate....

GEORGESCU ION: Nu, te convingi matale marți. Ă, miercuri sau joi. Și matale iei hotărârea miercuri sau joi.

Denunțător: Bine, gata. Am înțeles.

GEORGESCU ION: Nu-i mai bine așa?

Denunțător: Bine, domn primar.

GEORGESCU ION: S-o iei, matale.

Denunțător: Bine, am înțeles. Să trăiți! O seară frumoasă vă doresc! ”, au mai discutat cei doi protagoniști.

Promisiuni neonorate

În condițiile în care Georgescu Ion nu își onora promisiunea, văzând și faptul că în perioada aprilie-mai 2023 la nivelul Spitalului orășenesc Mioveni a fost derulată o procedură de ocupare a unei funcții de medic specialist chirurgie generală, aceasta fiind funcția vizată de pentru fiica denunțătorului, acesta și-a arătat neîncrederea în finalizarea demersurilor promise de Georgescu Ion referitoare la încadrarea fiicei  sale la Spitalul orășenesc Mioveni.

În acest context, Georgescu Ion l-a asigurat pe denunțător de faptul că va onora partea de înțelegere și că fata sa va fi încadrată la Spitalul orășenesc Mioveni în cursul anului 2024, totodată, arătându-se dispus să îi restituie suma de bani primită pentru a obține încadrarea acesteia la unitatea medicală.

Văzând că bărbatul era nemulțumit că fiica sa nu fusese încă încadrată la Spitalul orășenesc Mioveni și că încadrarea era amânată pentru anul 2024, Georgescu Ion l-a chemat pe acesta în data de 04.10.2023, după terminarea programului de lucru, la sediul Primăriei orașului Mioveni unde i-a restituit suma de 10.000 euro primită anterior de la el în modalitatea și scopul mai sus arătate.

Restituirea sumei de 10.000 euro a fost constatată în mod direct de către organele de urmărire penală prin organizarea unui flagrant delict.

Astfel, cu ocazia întâlnirii de miercuri, cei doi discută, printre altele, următoarele:

” Denunțător:Ce ziceți?

GEORGESCU ION: Eu o săptămână am fost plecat. Fără să-și dea seama, a semnat viceprimaru`

Denunțător: Asta e aia care v-am spus că a scos atunci.

GEORGESCU ION: Aia e, am verificat-o a doua zi.

Denunțător:Mi-a scos-o fata, Sânziana.

GEORGESCU ION: Da` de ce nu s-a înscris atunci?

Denunțător: Păi da` nici n-am știut domne, eu am văzut ultima...

GEORGESCU ION: Păi nici n-am știu, domne, eu am fost o săptămână plecat la curs.

Denunțător:Asta e, acum....

GEORGESCU ION: Care este, ă...valoarea împrumutului?

Denunțător: Păi, î... în decembrie v-am dat 10 mii de euro, < moment în care Georgescu Ion dă din cap în semn afirmativ> în contul la ce discutasem noi

GEORGESCU ION: < se ridică de pe scaun> Nu m-am așteptat că trebuie să plec la București cu ăla bătrânu`, îl transfer acuma.

Denunțător: Am înțeles, da.

GEORGESCU ION:

Denunțător: Pot să mă uit, sau... ? Da, sunt toți banii, 5 o dată, 5 o dată, 10 mii.

Denunțător: Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să... să ne înțelegem de la început.

GEORGESCU ION: Viața merge înainte și om vedea.”, se mai arată în actele din dosar.

30 de zile la „beciul domnesc„

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost arestat preventiv, joi seara, pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Argeș.

Potrivit DNA, Georgescu Ion este bănuit că, în toamna anului 2022, ar fi acceptat de la o persoană (martor) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranșă de 10.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic.

Restul banilor urmau să fie remiși primarului, conform înțelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală.

Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reușit să-și țină „promisiunea” făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior.

Miercuri, în sediul primăriei orașului Mioveni, Georgescu Ion ar fi remis martorului suma de bani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.