STENOGRAME Scene ca în filmele cu mafioți, în dosarul Waldevar Energy: Mita s-a cerut fără a lăsa nicio urmă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-10-2026 19:01

Actualizat: 01-10-2026 19:02

Article thumbnail

Sursă foto: DNA

Mita de 450.000 de euro în cazul Waldevar Energy ar fi fost cerută printr-un mesaj scris pe o tabletă, lângă un gard metalic, din curtea companiei. Scena apare în declarația omului care a sesizat Direcția Națională Anticorupție, informează Mediafax.

Pasajul apare în dosarul de la Tribunalul Bucureșt. Cazul s-a mediatizat intens după ce judecătorii i-au arestat pe Cristian Theodor Dragomir, director executiv al Waldevar Energy, și pe complicele acestuia, slovenul Gregor Hudohmet, director al companiei GEN-i Sonce.

„Am ieșit afară din hala în care ne aflam și am mers la vreo 50 de metri de hală, unde ne-am oprit lângă un gard metalic”, a povestit Arhire.

„Gregor mi-a înmânat o tabletă și un stilou pentru a scrie pe tabletă, iar pe tabletă era scris un mesaj text”, a continuat el.

„Mesajul text preciza explicit că trebuie să-i dau 2% comision, așa cum am avut înțelegerea inițială cu Dragomir Cristian”, a declarat proprietarul Waldevar.

Fără niciun cuvânt rostit

Potrivit declarației, Arhire trebuia să scrie pe tabletă dacă are vreo problemă, fără să vorbească. El a înapoiat tableta și a confirmat că înțelegerea rămâne în picioare.

Arhire a ridicat totuși o problemă legată de firma care urma să primească banii.

„Dacă noi facem plata de 450.000 de euro plus TVA, cum solicitase el, cu siguranță se vor sesiza organele din România pentru combaterea spălării banilor”, a avertizat el.

Arhire a explicat că pentru Waldevar suma nu era mare, firma făcând plăți de milioane de euro. O firmă mică precum Smart Green Design ar fi atras însă imediat atenția autorităților.

„Gregor a spus că este ok”, a declarat Arhire. Potrivit lui, Hudohmet i-a cerut să meargă mai departe cu contractele.

Ce spun procurorii și apărarea

Procurorul a arătat că declarația se coroborează cu înregistrările ambientale din dosar și a mai menționat că Arhire a semnalat în repetate rânduri nereguli, fără ca inculpații să țină cont.

Avocatul lui Cristian Theodor Dragomir (CEO-ul Waldevar Energy) a cerut ca declarația să fie analizată ținând cont de calitatea lui Arhire. Acesta este autorul sesizărilor către DNA și colaborator cu identitate reală.

Judecătorul a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gregor Hudohmet și Cristian Theodor Dragomir.


Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri