Steven Gerrard rămâne pe banca celor de la Al-Ettifaq

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 18-01-2024

Actualizat: 18-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Steven Gerrard este pe punctul de a-şi prelungi contractul de antrenor principal la clubul Al-Ettifaq din Arabia Saudită, potrivit BBC Sport.

Potrivit unor surse din Arabia Saudită, clubul se pregăteşte să anunţe că tehnicianul în vârstă de 43 de ani a acceptat o prelungire a contractului pe doi ani, după ce s-a alăturat echipei în iulie anul trecut, potrivit news.ro.

Astfel, Gerrard - despre care se spune că este unul dintre managerii cel mai bine plătiţi din lume, cu un salariu de aproximativ 15 milioane de lire sterline pe an - urmează să confirme că va rămâne în Arabia Saudită până în 2027.

Clubul din Dammam se află pe locul opt în clasament, după ce în sezonul trecut a terminat pe locul şapte în Pro League, la 35 de puncte în spatele campioanei Al-Ittihad.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri