Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stolojan: Asistăm la destrămarea unui mit - alianţa dintre PSD şi PNL

stolojan
Democrat liberalul a reamintit faptul că USL este o alianţă cu peste 70 la sută din voturi, motiv pentru care ar fi trebuit să rezolve problemele importante ale ţării, printre care revizuirea Constituţiei, problemele din Sănătate, Strategia de dezvoltare a României în perioada 2014-2020. 'Ei au alte probleme de discutat, au de dus o bătălie pentru funcţii', a spus Teodor Stolojan, amintind că Germania, un stat european care are o populaţie de patru mai mare decât cea a României dar care doar un premier, în timp ce 'România, cu o populaţie de 20 milioane de locuitori, are trei viceprim-miniştri, la care ar urma să se adauge un al patrulea şi 23 de miniştri'. Din punctul de vedere al europarlamentarului, destrămarea USL 'e vizibilă pentru cei care vor să vadă'. 'Amintiţi-vă de sloganul domnului Antonescu 'Noi facem revoluţia bunului simţ'(...) Ultimul caz e scandalos, pentru că trăim în România anului 2014, dorinţa PSD de a-l menţine în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş pe dl ..., care a fost condamnat în justiţie pentru conflict de interese...', a mai spus Theodor Stolojan. El a menţionat că în aceeaşi situaţie mai sunt vreo opt preşedinţi de consilii judeţene din ţară, din PSD şi PNL. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.