Profesioniştii în domeniu îşi desfăşoară activitatea cu responsabilitate şi cazurile individuale trebuie analizate cu rigoare, nu generalizate, a transmis vineri Consiliul Naţional al Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR).
"Consiliul Naţional al CMSR respinge acuzaţiile nefondate ale Ministerului Sănătăţii la adresa corpului profesional, excepţiile de la respectarea legislaţiei nu pot constitui etichete puse întregului sistem medical românesc.
Cabinetele stomatologice asigură de peste 30 de ani accesul populaţiei la servicii medicale de calitate, prin investiţii majore în resursa umană şi tehnică, în contextul subfinanţării stomatologiei şi al acoperirii insuficiente a nevoilor pacienţilor, prin structurile publice specializate, în special pentru stomatologia pediatrică şi urgenţele aferente.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România apără şi susţine cu fermitate medicii stomatologi care tratează pacienţii cu responsabilitate şi profesionalism în cabinete ce respectă condiţiile de legalitate", a spus preşedintele CMSR, Florin Lăzărescu, cu prilejul unei conferinţe de presă în care a prezentat o declaraţie a Consiliului Naţional al Colegiului, potrivit Agerpres.
El a punctat că, în lipsa unor servicii publice funcţionale în stomatologia pediatrică, sistemul privat a acoperit o nevoie pe care statul nu a putut să o îndeplinească.
Potrivit acestuia, zeci de mii de pacienţi au beneficiat de intervenţii complexe, inclusiv sub sedare profundă sau anestezie generală, iar fără contribuţia sectorului privat, accesul la tratament pentru numeroşi pacienţi, inclusiv copii şi persoane cu nevoi speciale, ar fi imposibilă.
"Facem un apel la echilibru. Cazurile punctuale nu trebuie să devină o amprentă negativă asupra întregii comunităţi medicale din România", a declarat Florin Lăzărescu.
Ce mai spune CMSR
Colegiul Medicilor Stomatologi din România îşi exprimă compasiunea faţă de familia copilului care şi-a pierdut viaţa în timpul unei proceduri de sedare într-o clinică stomatologică, a afirmat el.
"Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România sprijină demersurile Colegiului Medicilor Stomatologi din Bucureşti în cazul anchetării medicilor stomatologi şi pe cele ale Colegiului Medicilor Bucureşti în ceea ce priveşte cercetarea medicilor ATI pentru investigarea circumstanţelor care au generat acest eveniment. Consiliul Naţional al CMSR subliniază necesitatea unei evaluări riguroase, obiective şi conform legii din partea tuturor autorităţilor implicate", a spus Florin Lăzărescu.
Conform acestuia, comunitatea stomatologică, prin Consiliul Naţional, Biroul Executiv Naţional şi asociaţiile profesionale, a înaintat periodic Ministerului Sănătăţii o serie de propuneri concrete privind rezolvarea situaţiei blocurilor operatorii necesare stomatologiei pediatrice, extinderea serviciilor decontate de CNAS pentru copii, inclusiv pentru cei cu patologii complexe, programe de prevenţie şi profilaxie bazate pe rezultatele primului studiu naţional privind starea de sănătate orală a românilor realizat de CMSR.
"Cerinţele comunităţii noastre au rămas fără răspuns. Consiliul Naţional al CMSR solicită Ministerului Sănătăţii implementarea unei strategii naţionale pentru sănătate orală din care să nu mai lipsească reprezentanţii comunităţii noastre profesionale. (...) CMSR rămâne pe deplin deschis dialogului şi colaborării cu toate instituţiile responsabile, angajat să contribuie la transformarea sistemului de sănătate într-unul mai sigur, mai modern şi mai echitabil pentru toţi pacienţii", a adăugat Florin Lăzărescu.
Colegiul Stomatologilor face demersuri pentru determinarea circumstanţelor morţii fetiței
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) face demersuri pentru determinarea circumstanţelor în cazul fetiţei care a murit în timp ce se afla la o clinică stomatologică din Sectorul 3, unde fusese supusă unei proceduri de sedare profundă, şi pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, a declarat preşedintele acestui for profesional, Florin Lăzărescu.
"Aş vrea să transmit, în numele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, întreaga noastră compasiune şi suport familiei îndurerate. Niciun cuvânt nu poate să acopere durerea lor, dar ea trebuie să reprezinte determinarea noastră pentru determinarea cauzelor. Suntem conştienţi că societatea aşteaptă de la noi transparenţă, aşteaptă decizii ferme şi vă pot asigura, în numele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, că am activat toate mecanismele profesionale şi instituţionale pentru determinarea circumstanţelor în care un copil de numai doi ani a decedat în timpul unei sedări într-o clinică stomatologică şi totodată că vom face toate demersurile pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete", a spus Florin Lăzărescu.
Potrivit acestuia, Colegiul a semnalat cazul comisiei de disciplină de la Colegiul Medicilor Bucureşti, care a demarat ancheta, a făcut solicitări pentru obţinerea tuturor documentelor şi tratează cu celeritate speţa.
"În primul rând trebuie să analizăm cauzele (...), să analizăm foarte bine dacă au existat lacune în legislaţie, în comunicare şi totodată în cooperarea interdisciplinară între echipele de medici şi medici anestezişti. Şi toate aceste lucruri trebuie să le discutăm împreună cu partenerii instituţionali şi totodată trebuie să mergem la cauzele profunde ale acestui caz, la prevenţie", a punctat Florin șeful CMSR.






























Comentează