Străinii care lucrează în industria jocurilor de noroc din Filipine vor fi expulzați - Au 60 de zile să părăsească țara

Autor: George Traicu

Publicat: 24-07-2024

Actualizat: 24-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Al Jazeera

Autoritățile filipineze le-au cerut străinilor care lucrează la firme de jocuri de noroc offshore să părăsească țara în decurs de două luni, a transmis miercuri biroul său de imigrație, după decizia președintelui Ferdinand Marcos Jr. de a alunga operatorii, notează Reuters potrivit Rador Radio România.

Marcos a interzis Operatorii de Jocuri Offshore din Filipine (POGO) pentru presupusele lor legături cu infracțiuni, trafic de persoane și escrocherii financiare și a dat termen autorității de reglementare a jocurilor de noroc ca până la sfârșitul anului să închidă aceste afaceri.

Șeful autorității filipineze pentru imigrație, Norman Tansingco, a anunțat printr-un comunicat că lucrătorii străini au la dispoziție 59 de zile pentru a părăsi țara.

Se estimează că aproximativ 20.000 de persoane vor fi afectate de dispoziție, majoritatea cetățeni chinezi. Lucrătorii care rămân în ţară peste perioada de două luni vor fi deportaţi, a adăugat oficialul. Ambasada Chinei din Manila nu a răspuns deocamdată unei solicitări de comentarii.

Sectorul POGO a apărut în 2016 și a luat amploare în doar câțiva ani, deoarece companiile au valorificat legislația liberală pentru a viza clienții din China, unde jocurile de noroc sunt interzise. La apogeul lor, aproximativ 300 de companii POGO operau în Filipine, dar pandemia de coronavirus și înăsprirea regulilor fiscale i-au forțat pe mulți să se mute sau să funcționeze la negru. Doar 42 de firme în mare parte chineze și-au păstrat licențele, angajând direct și indirect aproximativ 63.000 de lucrători filipinezi și străini.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri