Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Strategia armatei PSD de executare a lui Iohannis: ”Este Băsescu 2! E înfiorător!”

PSD
Întreaga mașinărie de comunicare a PSD transmite un singur mesaj: Klaus Iohannis a devenit noul Traian Băsescu, iar mesajele de la Cotroceni sunt preluate instant de liderul PNL.  Prima care a ieșit la atac a fost vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, care a declarat că ”este înfiorător” ceea ce face Iohannis, în tentativa de a câștiga binecuvântarea lui Traian Băsescu.  ”Declaraţia de ieri a preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, mi s-a părut o mostră de preluare, la vrac, a temelor promovate de Traian Băsescu în ultima perioadă. Asemănările sunt pe cât de izbitoare, pe atât de înfiorătoare. La o primă vedere, se pare că fiecare lider care preia frâiele PNL cade victimă cântecelor de sirenă dinspre Cotroceni. Drept consecinţă, optează pentru copierea minciunilor lansate în spaţiul public de Traian Băsescu. Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi. Înţeleg că vreţi neapărat binecuvântarea jupănului dreptei, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi consideraţi pe toţi românii amnezici sau masochişti. Dacă tot a ales să vorbească, cu o oarecare întârziere, e drept, pe subiectele atinse de Băsescu încă de acum 2-3 săptămâni, domnul Iohannis ar fi făcut bine să explice de ce a mai iniţiat PNL o moţiune de cenzură prin care cerea scaderea CAS de la 1 iulie. Acum, înţeleg de la acelaşi domn Iohannis, că după ce l-a ascultat pe Băsescu a decis că căderea CAS nu mai este bună pentru mediul de afaceri. Adică intrarea în vigoare în urmă cu 2 săptămâni era bună, implementarea deciziei începând cu 1 octombrie nu mai e. Pentru că aşa zice Băsescu, via Iohannis. O schimbare de optică ce nu trebuie să ne mire. În fapt, ieri românii nu au asistat la declaraţiile preşedintelui PNL, ci l-au ascultat pe Traian Băsescu vorbind prin gura lui Klaus Iohannis. Preşedintele PNL încearcă să fie moştenitorul lui Băsescu, în contextul în care milioane de români numără zilele care se scurg până când vor scăpa, odată pentru totdeauna, de Traian Băsescu”, susține Olguța Vasilescu. Pe același ton și aceeași idee a ieșit și purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova.  ”Ieri, la ora 18.00, președintele Traian Băsescu a ținut o declarație de presă în care a atacat măsura de reducere a CAS. La ora 19.00 a ieșit și domnul Iohannis. Am fost foarte urât surprins să văd că declarațiile președintelui PNL au reprezentat practic aproape o recitire a argumentelor invocate de Traian Băsescu, împotriva reducerii CAS. Din păcate, vedem că, după ce predecesorul său la conducerea PNL, domnul Antonescu, preluase temele și discursul lui Traian Băsescu, domnul Iohannis urmează aceeași linie. Am convingerea că la acest moment doamna Elena Udrea este invidioasă pe faptul că președintele Băsescu pare să își fi găsit moștenitorul în Klaus Iohannis. Ce fac acum PNL și PDL este să își joace rolul de continuatori ai regimului Băsescu, cu domnul Iohannis pe post de port-drapel”, a declarat Șova. În poziție de tragere și cu aceeași țintă s-a așezat și liderul TSD, Mihai Sturzu.  „Ieri, președintele PNL a ieșit public cu exact aceleași mesaje ca și Traian Băsescu, pe toate temele majore ale momentului. La fel ca și Crin Antonescu, Klaus Iohannis a preluat discursul și argumentele președintelui, arătând încă o dată că există legături între proiectul comun al PNL-PDL și Traian Băsescu, deși ei continuă să nege. Asemănările dintre Klaus Iohannis și Traian Băsescu, precum și pozițiile comune din ce în ce mai dese ale acestora, o să-i determine pe români să realizeze ceea ce noi spunem deja: «Iohannis, pentru noi, este Băsescu doi!»”, susține Sturzu. La întărire a venit și deputatul PSD, Ionuț Vulpescu, care a repetat mesajul.  ”Mai periculos decât dublul limbaj practicat de Klaus Iohannis pe tema reducerii CAS este rolul pe care președintele PNL și-l asumă, acela de portavoce a lui Traian Băsescu. Dacă domnul Iohannis vrea să devină un alt Traian Băsescu, atunci îi recomand să stea de vorbă cu românii. Oamenii îi vor spune răspicat că țara nu are nevoie de continuarea politicii lui Băsescu, ci de un nou model de președinte”, a spus și Vulpescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.