Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Streinu Cercel: 'Masca va rămâne obligatorie până în 2023'

Antena 3
Adrian Streinu Cercel

Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, după ce a primit rapelul la vaccinul anti-COVID-19 că injecţia nu doare, doar am putea simţi a doua zi locul în care a fost făcută. El a adăugat că după a doua doză nu mai există riscul unor infecţii severe cu noul coronavirus, însă masca va rămâne în continuare obligatorie până în 2023, transmite News.ro.

„Nu mă doare, nu mă ustură. A doua zi s-ar putea să simţiţi unde a fost locul de injecţie şi atâta tot şi pe urmă să vă duceţi cu drag la a doua injecţie. E de aşteptat, evident, ca această a doua doză să întărească răspunsul şi să consolideze. Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus, dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID.

El a mai spus că vor mai fi cazuri de infectări cu noul virus, însă se vor împuţina, astfel încât coronavirusul să iasă din circuitul biologic normal.

„Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult, astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a completat Cercel.

Chestionat ce poate face o persoană vaccinată, însă care a intrat în contact cu altcineva infectat la două săptămâni după ce a făcut rapelul, medicul a replicat: „Nu e nevoie să staţi în carantină, este nevoie să vă monitorizaţi”.

„Măsurile de precauţie de până acum ar trebui menţinute şi chiar întărite, pentru ca aceste două elemente, imunizarea prin vaccinare, respectiv măsurile de protecţie, împreună, să ducă la reducerea circulaţiei foarte rapide a acestui virus în populaţie”, a mai explicat Cercel.

Medicul a adăugat că vaccinul împotriva COVID protejează populaţia de toate tulpinile care au intrat în circulaţie în prezent.

„Ce va fi peste un an nu ştiu, de aceea trebuie să ne grăbim ca în cursul acestui an să vaccinăm tot ce se poate vaccina şi într-un pas alert, în aşa fel încât să imunizăm cât mai multă populaţie şi încercăm să scoatem virusul din circulaţie”, a conchis Adrian Streinu-Cercel.

Rapelul la prima etapă de vaccinare a început duminică în rândul personalului de la Institutul Matei Balş.

„Am muncit în următoarea zi după prima doză de vaccin şi nu mi s-a întâmplat nimic. Sincer, îmi este dor să lucrez cum lucram înainte, să fim libere şi să putem să ne vedem pacienţii fără vizieră, fără echipament de protecţie”, a declarat Mihaela Anghel, asistent medical la Institutul Matei Balş, prima persoană vaccinată anti-Covid, după primirea celei de a doua doze de vaccin.

Printre cei vaccinaţi duminică la Institutul Matei Balş din Bucureşti au fost medicii Adrian Streinu-Cercel, Cătălin Apostolescu şi Adrian Marinescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.