Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu ALARMANT. Numărul de români care au probleme de fertilitate a explodat

Inquam Photos / Octav Ganea
protest mame copii Piața Victoriei 18 feb 2018

Peste 16% din populaţia României, adică femei cu vârste între 25 şi 40 de ani şi bărbaţi cu vârste între 25 şi 60 de ani, are probleme de fertilitatate, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia pentru Reproducere Umană (ARUR). Ministrul Sănătăţii a declarat că e nevoie de o lege în acest sens, scrie Mediafax.

„În România, 16, 8% din populația fertilă studiată s-a aflat sau se află într-o situație de infertilitate. Procentul crește semnificativ dacă ne raportăm la cei care își doresc copii cât mai curând. Astfel, aproximativ 1 din 4 cupluri care își dorește cât mai curând un copil nu a reușit să obțină o sarcină până în prezent, deși încearcă de 1-5 ani (27%). La aceștia se adaugă 11% care perseverează în încercarea lor de mai bine de 5 ani” conform studiului inițiat de ARUR.

Conform aceluiași studiu, în România, doar 38% dintre cei cu probleme de fertilitate merg la un medic specialist.

„Dintre cei care au mers la medic, 54% nu intenționează să apeleze la o procedură medicală pentru a obține o sarcină, iar dintre cei 46% care intenționează să facă acest lucru, 20% apelează la Subprogramul Național FIV/ET, în timp ce 28% se împrumută fie la prieteni, fie la bancă, majoritatea (88%) apelând și la resursele proprii”, se mai arată în studiul ARUR.

Potrivit sondajului, 45% văd stresul drept responsabil pentru acest lucru, iar 21% cred că motivul pentru care nu au încă un copil este pentru că „Nu vrea Dumnezeu”.

„Pe de altă parte, principalele cauze de infertilitate feminină identificate de medici sunt probleme la nivelul trompelor uterine (23%), probleme la nivelul uterului (22%), endometrioză (17%), rezerva ovariană redusă (15%). Dintre cele de natură masculină identificate de medici, problemele la nivelul spermogramei conduc detașat, cu un procent de 72%”, se mai menționează în studiul citat.

Studiul a fost realizat în perioada aprilie-mai 2018, pe eşantion online, reprezentativ din punct de vedere sex si vârstă pentru populația din România, femei în limita de vârstă 25-45 ani, respectiv bărbaţi în limita de vârstă 25-60 ani, pe o bază totală de 3.331.

Datele acestui studiu au fost prezentante, luni, în cadrul unei conferințe de presă, la care a fost prezent și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a declarat că în prezent, prin programul național de fertilizare, cuplurile infertile beneficiază de o singură provedură de fertilizare, ceea ce, din punctul ministrului de vedere, este foarte puțin.

„În calitate de femeie și de mamă, știu ce fel de probleme poate genera infertilitatea și ce nefericire poate aduce uneori (...) În România, s-au făcut pași timizi în acest sens. În 2011, a fost lansat programul pentru fertilizare in vitro, un program care finanțează o singură procedură, ceea ce este foarte puțin. Programul a fost întrerupt trei ani, și a fost reluat în 2015, și până la finele anului 2017 s-au născut 1.306 copii. Eu spun că este puțin, este finanțat insuficient. În acest moment sunt 11 clinci care derulează acest program, bugetul fiind de 4,7 milioane de lei”, a declarat, luni, ministrul Sănătății, în cadrul conferinței oraganizată de ARUR.

Sorina Pintea a mai precizat faptul că ministerul Sănătății intenționează să elaboreze o lege privind reproducerea umană asistată.

„În România, nu avem o lege privind reproducerea umană asistată. Este ceea ce ne dorim să facem în cadrul acelui cod de legi ale Sănătății pe care îl vom elabora. Concluzia după datele prezentate aici este că avem nevoie de această lege. Îmi asum numărul mic de copii născuți prin finanțarea de la Ministerul Sănătății”, a mai precizat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.