Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu: Aproape toți copacii din oraşele australiene vor fi grav afectați de schimbările climatice

rfi.ro
arbori copaci padure natura

Copacii din oraşele din Australia vor fi printre cei mai puternic afectaţi la nivel global pe măsură ce schimbările climatice se intensifică în următoarele decenii, potrivit unui nou studiu internaţional condus de cercetători australieni, relatează Xinhua.

Studiul, publicat în revista "Nature Climate Change" şi dezvăluit marţi, estimează că între 90 şi 100% dintre toţi copacii şi arbuştii din centrele urbane din Australia vor fi grav afectaţi de creşterea temperaturilor în următoarele trei decenii.

Autorul principal al studiului, bioclimatologul Manuel Esperon-Rodriguez de la Universitatea Western Sydney, a declarat că echipa de cercetători a analizat impactul prognozat al schimbărilor climatice asupra a 3.129 de specii de arbori din peste 160 de oraşe din întreaga lume până în 2050 şi 2070, potrivit Agerpres.

Potrivit cercetătorilor, în medie 65% dintre speciile de arbori din fiecare oraş vor fi expuse riscului până în 2050, cei din Australia fiind expuşi la cel mai mare risc.

"O descoperire surprinzătoare a fost că aproximativ jumătate din speciile de copaci din fiecare oraş analizat se confruntă deja cu schimbări climatice care le pun în pericol", a afirmat Esperon-Rodriguez într-un comunicat.

"Acest studiu este important la nivel global, deoarece identifică speciile expuse riscului şi indică, de asemenea, care specii sunt considerate rezistente la schimbările climatice", a mai spus el.

Manuel Esperon-Rodriguez a afirmat că arbuştii şi copacii din oraşe oferă beneficii pentru aproximativ 4,2 miliarde de persoane prin absorbţia dioxidului de carbon şi oferind umbră naturală în mediile urbane.

Într-un articol publicat marţi în "Conversation", cercetătorii au explicat că în mediul urban copacii oferă răcoare, reducând astfel utilizarea aerului condiţionat şi absorb zgomotul oraşului, oferind habitat pentru fauna sălbatică.

"Cu toate aceste beneficii, creşterea suprafeţelor pădurilor urbane este o acţiune esenţială în domeniul schimbărilor climatice şi o strategie de trai pentru multe guverne şi comunităţi din întreaga lume", au scris cercetătorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.