Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu: Bacteriile din mediul acvatic folosesc 'antene' pentru a colecta energie solară

New Atlas
Thiomargarita magnifica cea mai mare bacterie

Un grup alcătuit din cercetători din Israel, Japonia şi Spania a constatat că bacteriile care captează lumina solară în mediul acvatic dispun de un tip de antenă care poate creşte aprovizionarea cu energie a celulei, a anunţat luni Institutul Tehnologic din Israel (Tehnion), transmite agenţia Xinhua.

Cercetătorii au examinat proteina rodopsină în cadrul unui studiu publicat recent în jurnalul ştiinţific Nature.

Rodopsina este cea care absoarbe energia luminoasă pentru bacterii, pe care o transformă în energie chimică de care celula are nevoie ca să supravieţuiască şi să funcţioneze, potrivit Agerpres.

Spre deosebire de sistemele complexe de fotosinteză, care implică mai multe proteine, în acest caz o singură proteină este cea care realizează această muncă, au remarcat cercetătorii.

Unele proteine rodopsine prezintă, de asemenea, o "antenă", formată din molecule speciale de carotenoide, care serveşte drept amplificator de energie şi creşte cu zeci de procente cantitatea de energie disponibilă pentru celulă.

Antenele captează lumina violet-albastră, pe care unele rodopsine nu o pot utiliza, şi transferă energia moleculei de rodopsină, au remarcat cercetătorii.

Aproximativ o treime dintre proteinele rodopsine din microorganisme existente în mări, oceane şi ape dulci prezintă astfel de "antene", potrivit studiului.

Aceste antene pot avea un efect substanţial asupra microorganismelor din lacurile, mările şi oceanele lumii şi asupra tuturor vieţuitoarelor de-a lungul lanţului trofic, au concluzionat cercetătorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.