Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

STUDIU - 'Blestem' genetic pentru femei: dacă bunicii au fost fumători, ele au probleme cu grăsimea corporală

www.descopera.ro
grăsime

Un studiu a descoperit o legătură între fumat şi grăsimea corporală, transmisă de-a lungul generaţiilor. Femeile ai căror bunici au început să fumeze la o vârstă fragedă au tendinţa de a avea mai multă grăsime corporală, sugerează studiul Children of the 90s.

Femeile ai căror bunici sau străbunici au început să fumeze de la o vârstă fragedă au tendinţa de a avea mai multă grăsime corporală, au descoperit cercetările care se bazează pe extraordinarul studiu Children of the 90s (Copii din anii `90), în vârstă de 30 de ani, informează Mediafax.

Într-o lucrare anterioară s-a descoperit că, dacă un tată a început să fumeze în mod regulat înainte de a ajunge la pubertate, atunci fiii săi, dar nu fiicele, aveau mai multă grăsime corporală decât se aştepta, potrivit The Guardian.

Acum, cercetătorii cred că au identificat o grăsime corporală mai mare la femeile cu bunici sau străbunici care au început să fumeze înainte de vârsta de 13 ani. Nu au fost observate efecte la descendenţii de sex masculin.

Cercetarea sugerează că expunerea la substanţe poate duce la schimbări care pot fi transmise de-a lungul generaţiilor, deşi echipa din spatele cercetării admite că este nevoie de mult mai multă muncă pentru a confirma acest lucru şi a înţelege cum se poate întâmpla.

Ei au reuşit să identifice posibila legătură datorită detaliilor şi profunzimii datelor intergeneraţionale oferite de studiul Universităţii din Bristol şi este un exemplu de descoperiri pe care oamenii de ştiinţă nu le-ar fi putut anticipa când a fost lansat în 1991.

Pentru cel mai recent studiu, publicat în revista Scientific Reports, cercetătorii au analizat date despre experienţele de fumat ale bunicilor şi străbunicilor.

Golding a spus: „Această cercetare ne oferă două rezultate importante. În primul rând, că înainte de pubertate, expunerea unui băiat la anumite substanţe ar putea avea un efect asupra generaţiilor care îl urmează. În al doilea rând, unul dintre motivele pentru care copiii devin supraponderali s-ar putea să nu aibă atât de mult de-a face cu dieta lor actuală şi cu exerciţiile fizice, ci mai degrabă cu stilul de viaţă al strămoşilor lor sau cu persistenţa factorilor asociaţi de-a lungul anilor”.

Prof. Jean Golding, fondatorul Children of the 90s şi autorul principal al celui mai recent raport, i-a lăudat pe participanţii la studiu – o cohortă originală de 14.000 de femei însărcinate care au acceptat să participe, plus copiii şi nepoţii lor.

Alte cercetări de-a lungul deceniilor care nu ar fi putut fi prevăzute includ descoperirea, în urmă cu 20 de ani, că femeile care mănâncă peşte gras în timpul sarcinii, chiar şi o dată la două săptămâni, au copii cu o vedere mai bună. Se credea că aceasta este prima dată când dieta în timpul sarcinii s-a dovedit a fi asociată cu dezvoltarea vizuală a unui copil.

Un studiu publicat în 2013 a concluzionat că deficitul de iod în timpul sarcinii ar putea avea un efect negativ asupra dezvoltării mentale a copiilor. Descoperirea a fost posibilă deoarece studiul a avut mostre de urină de la începutul sarcinii participanţilor şi înregistrări detaliate despre ceea ce mâncau viitoarele mame.

O altă constatare a fost că semnele timpurii ale unei riscuri genetice pentru diabetul de tip 2 ar putea fi observate la copiii de până la opt ani şi s-a făcut, de asemenea, o legătură între alergiile la arahide şi crema de piele care conţine ulei de arahide. Proiectul Children of the 90s a permis chiar experţilor să examineze modul în care rănile se vindecă, uitându-se la cicatricile de vaccin BCG ale participanţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.