DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

STUDIU de ultimă oră: Medicii au găsit ÎNCĂ un tratament eficient împotriva FORMELOR GRAVE de coronavirus

Elemental-Medium
medicament covid

Un medicament utilizat în tratamerntul artritei, tofacitinib, a demonstrat efecte pozitive în îngrijirea pacienţilor spitalizaţi cu forme grave de COVID-19, potrivit unui studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate miercuri în The New England Journal of Medicine, informează AFP.

Medicamentul, comercializat, printre alte mărci şi sub denumirea de Xeljanz, a fost testat în cadrul unui studiu clinic la care au participat 289 de pacienţi spitalizaţi cu forme grave de COVID-19 în 15 unităţi medicale de pe teritoriul Braziliei.

Jumătate dintre pacienţi au primit medicamentul - două pastile de 10 miligrame pe zi - şi îngrijiri clasice, iar cealaltă jumătate a primit un tratament placebo şi îngrijiri medicale, conform Agerpres.

După 28 de zile, 18,1% dintre membrii grupului care au primit tratamentul au dezvoltat o formă de insuficienţă respiratorie - care a necesitat, de exemplu, intubare sau ventilaţie mecanică - sau au decedat, comparativ cu 29% dintre cei din grupul placebo.

În total, circa 5,5% dintre membrii grupului placebo au decedat în comparaţie cu 2,8% dintre pacienţii trataţi cu tofacitinib.

''Suntem încurajaţi de primele rezultate ale studiului nostru aleator asupra tofacitinib în rândul pacienţilor spitalizaţi cu pneumonie COVID-19'', a precizat Otavio Berwanger, din cadrul spitalului israelian Albert Einstein, care a condus studiul clinic în parteneriat cu Pfizer.

Tofacitinib este autorizat în Statele Unite pentru tratarea poliartritei reumatoide, reumatismului psoriazic şi rectocolitei hemoragice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.