Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA a pus ochii pe gazele din Marea Neagră! Scandalul presiunilor făcute de Ungaria privind exploatarea ia AMPLOARE

Platforma Petromidia

Gazele naturale din zona românească a Mării Negre reprezintă o sursă promițătoare de energie, dar încă neexploatată, care ar consolida piețele și securitatea energetică din regiune, susține Departamentul american de Stat, precizând că SUA urmăresc cu interes evoluțiile privind această situație, conform mediafax.

Statele Unite își reafirmă sprijinul pentru proiectele energetice care sporesc diversitatea energetică și securitatea energetică a partenerilor și aliaților Washingtonului, se afirmă într-un comunicat dat publicității de Departamentul de Stat de la Washington, după Conferința Mondială a Gazelor.

"Gazul României din Marea Neagră reprezintă o sursă de energie promițătoare, însă neexploatată, care ar consolida piețele energetice și securitatea energetică în întreaga regiune. Urmărim îndeaproape evoluțiile pe măsură ce Parlamentul și Guvernul României elaborează legislația care va stabili un cadrul fiscal și de reglementare stabil necesar pentru companiile energetice ce vor să investească în dezvoltarea acestei resurse", se arată în comunicatul Departamentului de Stat.

Cu ocazia evenimentului, care s-a desfășurat săptămâna aceasta la Washington, oficialii americani au reiterat opoziția puternică a SUA față de proiectele energetice coordonate de Moscova, precum Nord Stream 2 și a doua linie a TurkStream, considerând că aceste inițiative ar accentua dependența Europei de hidrocarburile rusești.

Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, a afirmat recent că aprovizionarea cu energie a Europei Centrale este o problemă de securitate, susținând că este necesară menținerea presiunilor asupra României pentru ca țara noastră să înceapă extracția de gaze naturale din Marea Neagră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.