Guvernul american a anunţat că a suspendat o parte din finanţările acordate unor ONG-uri active în Siria după ce a descoperit că acestea achitau sistematic facturi supraevaluate unor firme turceşti pentru produse de bază destinate victimelor conflictului, transmite AFP, citat de agerpres.ro.
Agenţia de asistenţă USAID a precizat, într-un comunicat, că are 'motive pentru a suspenda 14 entităţi şi indivizi în Turcia implicaţi în programe de ajutor', făcând referire la 'o reţea de comercianţi, angajaţi de ONG-uri şi alte persoane care au acţionat concertat pentru fraudarea licitaţiilor şi în numeroase cazuri de plăţi ilicite şi dare de mită în legătură cu contracte pentru livrări de ajutor umanitar în Siria'.
USAID nu precizează organizaţiile vizate, dar, potrivit unor surse umanitare citate de AFP, printre ele se află International Medical Corps (IMC) din SUA, GOAL din Irlanda şi International Rescue Committee (IRC), condusă de fostul ministru britanic de externe, David Miliband.
Acuzaţiile se referă la toate achiziţiile efectuate în Turcia, unde ONG-urile au fost fraudate de firmele turceşti care le-au vândut produse.
Conform unui înalt oficial al USAID, cazul vizează în special substituirea acestor produse cu unele de calitate inferioară (în special pături şi alte produse de bază pentru mii de sirieni), suprafacturate, firmele turceşti încasând astfel ilegal diferenţa.
La rândul lor, ONG-urile sunt acuzate că nu au supravegheat procesul de achiziţie, iar unii angajaţi, de implicare directă în aceste fraude. De altfel, IMC a confirmat pentru France Presse că şi-a concediat mai mulţi angajaţi după aceste dezvăluiri.
În 2015, SUA au acordat donaţii de 397 milioane de dolari unor ONG-uri care activează în Siria, conform Serviciului de supraveghere financiară al ONU.
USAID nu a precizat valoarea ajutorului suspendat, însă, potrivit unor surse umanitare, aceasta s-ar putea ridica la câteva zeci de milioane de dolari.
International Medical Corps se află printre cei mai mari furnizori de ajutor medical pentru sirieni atât în ţara lor, cât şi în statele vecine. Peste 6 milioane de bolnavi au fost îngrijiţi în ultimii cinci ani în cele 430 de centre sprijinite de IMC, afirmă organizaţia.
'Suspendarea a provocat numeroase întârzieri în achiziţia de produse şi echipamente medicale importante', a comentat un purtător de cuvânt al unei organizaţii medicale siriene, care primeşte cea mai mare parte a finanţărilor de la IMC şi IRC.
ONU a solicitat fonduri de peste 7 miliarde de dolari pentru programe de ajutor pentru Siria în 2016.
SUA a suspendat o parte din finanțările umanitare pentru sirieni
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

8
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
8

1.116
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.116

5.240
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
5.240

1.663
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.663

4.623
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.623

1.547
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.547

154
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
154

1.833
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.833

118
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
118

80
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
80

8.644
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.644

20
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
20

2.511
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.511

















Comentează