Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA ajută Grecia: Americanii se implică în economia elenă

barack obama

SUA ajută Grecia. Americanii se implică în economia elenă. Statele Unite ale Americii vor ajuta Grecia să revină pe creştere economică şi să facă faţă crizei refugiaţilor, a afirmat vineri secretarul de stat american, John Kerry, în cursul unei vizite de o zi la Atena, relatează agenţia Xinhua.

Şeful diplomaţiei americane a lăudat eforturile depuse de Grecia, ţară înglodată în datorii, de a aborda criza financiară ce durează de şase ani, escaladarea crizei refugiaţilor în acest an, precum şi o serie de alte provocări referitoare la regiunea mai largă.

Pe agenda discuţiilor dintre Kerry şi conducerea politică a Greciei s-au aflat programul Atenei de a depăşi spectrul unui default şi al unui Grexit, cererea guvernului elen de stânga privind reducerea datoriei în următoarele luni, precum şi evoluţiile regionale, disputa cipriotă şi chestiuni referitoare la energie.

''Vom face tot ce se poate pentru ca Grecia să revină pe creştere economică'', a declarat Kerry în cursul unei întâlniri cu premierul grec, Alexis Tsipras.

Kerry a salutat cooperarea Greciei în problemele de securitate, care s-au aflat de asemenea pe primul loc al ordinii de zi, ca urmare a recentelor atacuri teroriste de la Paris şi a tensiunii din relaţiile turco-ruse după doborârea unui avion rusesc de către armata turcă la graniţa cu Siria.

''Grecia rămâne o placă turnantă a stabilităţii în regiune'', a subliniat la rândul său Tsipras în cursul convorbirilor. În declaraţiile de presă după întâlnirea cu ministrul grec de externe, Nikos Kotzias, Kerry a recunoscut că Grecia se confruntă cu provocări semnificative în legătură cu refugiaţii şi migraţia, şi a promis sprijin din partea Washingtonului.

După dezvăluirile potrivit cărora doi dintre militanţii jihadişti ai atacurilor teroriste de la Paris au tranzitat Grecia ca refugiaţi, criticile din partea unor ţări europene la adresa modului în care Atena gestionează în general criza refugiaţilor au culminat în ultimele zile cu scenarii privind excluderea ţării din Schengen, menţionează Xinhua.

John Kerry a subliniat că problema refugiaţilor nu este o problemă greacă, ci o provocare internaţională şi a promis că ''SUA sprijină Grecia''.

Aflată într-o situaţie economică foarte dificilă, Grecia a trebuit să facă faţă sosirii pe ţărmurile sale de la începutul acestui an a peste 700.000 de imigranţi, precizează la rândul său AFP. Pe această temă, Kerry, care a afirmat că SUA au acordat deja ''un ajutor umanitar de peste 4,5 miliarde de dolari de la izbucnirea războiului civil în Siria'', a anunţat, la întâlnirea sa cu ministrul Kotzias, că Washingtonul va acorda ''alte 24 milioane de dolari ca ajutor'' Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Acest ajutor îi va permite Înaltului Comisariat să primească, să cazeze şi să le acorde hrană migranţilor la sosirea lor în Grecia, apoi în Balcani şi în restul Europei. ''Adevărata soluţie la criza refugiaţilor în Europa este de a pune capăt cât mai repede posibil conflictului în Siria. De aceea ne intensificăm eforturile în cadrul coaliţiei pentru a lupta împotriva Daesh (Statul Islamic) şi am lansat o nouă iniţiativă diplomatică pentru a obţine o încetare a focului şi o tranziţie politică în Siria. Am avut un început promiţător în acest efort şi vom continua ferm până când vom reuşi'', a mai spus Kerry, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.