Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA au cerut Israelului şi palestinienilor să 'evite provocările' care ar putea reaprinde conflictul

TRT
sua Israel

SUA au cerut miercuri Israelului şi palestinienilor să ''evite provocările'' care ar putea reaprinde conflictul, după ce statul evreu a autorizat un marş controversat al militanţilor israelieni de extremă dreaptă la Ierusalim, relatează AFP.

"Este important ca toate părţile să se abţină de la luarea deciziilor care exacerbează tensiunile şi să ia în mod activ măsuri pentru a evita provocările şi escaladările", a declarat presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Guvernul israelian a autorizat marţi desfăşurarea, pe 15 iunie, a acestui marş controversat, în timp ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a ameninţat cu o nouă escaladare dacă acest marş va avea loc, scrie Agerpres.ro.

Întrebat despre această decizie israeliană, Ned Price a vorbit despre o situaţie ''delicată'', afirmând că nu doreşte să ''pună lumina reflectoarelor în mod inutil'' asupra unui anumit eveniment.

''Am văzut cu toţii ceea ce a precipitat cel mai recent focar de violenţă. Continuăm să vorbim în privat, să avem un dialog privat cu israelienii şi palestinienii şi cu alte părţi din regiune pentru a evita decizii care exacerbează aceste tensiuni", a spus el.

Apelurile s-au înmulţit pentru a interzice acest eveniment care ar putea reaprinde tensiunile.

Emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, a cerut marţi Israelului şi mişcării Hamas să se abţină de la ''provocări'' şi ''să dea dovadă de reţinere'' pentru a contribui la consolidarea armistiţiului intrat în vigoare pe 21 mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.