Un cetăţean libian a fost condamnat miercuri la 22 de ani de închisoare pentru rolul său în atacul terorist din 2012 de la misiunea diplomatică a SUA din Benghazi, Libia, în care au fost ucişi ambasadorul Statelor Unite şi alţi trei americani, transmite agenţia dpa, citată de Agerpres.
Sentinţa în ce-l priveşte pe Ahmed Abu Khatallah, 47 de ani, a fost pronunţată de un judecător din Washington, a informat într-un comunicat Departamentul de Justiţie.
Khatallah a fost capturat în Libia, în iunie 2014, şi adus în Statele Unite pentru a răspunde în faţa unei instanţe din capitala americană.
El a fost găsit vinovat de un juriu, în noiembrie, după şapte săptămâni de proces. Guvernul SUA a formulat 18 capete de acuzare la adresa sa, însă el a fost achitat de mare parte dintre acestea, inclusiv de crimă.
Potrivit AFP, Khatallah, prezentat ca şeful unei miliţii islamiste radicale, a fost acuzat că este instigatorul acelor atacuri ce au vizat reşedinţa ambasadorului John Christopher Stevens şi o clădire folosită de CIA. În afara diplomatului, şi-au mai pierdut viaţa un membru al Departamentului de Stat şi doi angajaţi ai agenţiei de informaţii.
Capturat de un comando, în iunie 2014, în Libia, el a fost achitat la finalul lui noiembrie 2017 de principalele acuzaţii, dar a fost găsit vinovat de "terorism" la finalul primului proces al acestor atacuri.
Libianul a fost condamnat pentru asociere în scop terorist, susţinere a terorismului şi distrugere de proprietate.
El a fost în schimb achitat de alte 14 capete de acuzare, printre care cele care l-ar fi trimis la închisoare pe viaţă, aşa cum solicita acuzarea. Avocaţii au cerut 15 ani de detenţie.
Verdictul a fost considerat umilitor pentru autorităţile americane care nu au reuşit să-i convingă pe cei 12 juraţi că Ahmed Abu Khatallah chiar a fost creierul atacului din Benghazi, scrie AFP.
Moartea lui Stevens, primul ambasador american ucis după 1979, a declanşat rapid o bătălie politică în Statele Unite. Mai multe instituţii din administraţia lui Barack Obama au fost criticate pentru neajunsuri şi neglijenţe, inclusiv Departamentul de Stat condus pe atunci de Hillary Clinton, acuzată de republicani că ar fi încercat iniţial să ascundă dimensiunea teroristă a atacului.
Un alt presupus protagonist al atacului din Benghazi, Mustafa al-Imam, a fost de asemenea capturat în Libia, adus ulterior în Statele Unite şi prezentat în faţa unui judecător din Washington la începutul lui noiembrie 2017.
SUA au condamnat un libian la 22 de ani de închisoare pentru rolul său în atacul terorist din Benghazi
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6

269
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
269

901
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
901

37
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
37

1.533
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.533

3.462
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
3.462

1.504
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.504

4.492
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
4.492

102
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
102

53
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
53

133
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
133

2.347
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.347

2.711
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.711
















Comentează