Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA au identificat 30 de țări ce pot să le atace: Cele mai periculoase prind TOP 4

soldati americani

Statele Unite au identificat 30 de ţări care dispun de capacităţi pentru a executa atacuri cibernetice, foarte periculoase fiind Rusia, China, Iran şi Coreea de Nord, au afirmat joi responsabilii serviciilor secrete americane, ei avertizând totodată asupra beneficiilor pe care internetul le oferă grupărilor teroriste, relatează agenţia EFE.

'La sfârşitul anului 2016 peste 30 de naţiuni dezvoltau capacităţi pentru comiterea de atacuri cibernetice', afirmă într-o declaraţie comună pregătită pentru audierea în Comisia pentru servicii de informaţii a Senatului american James Clapper, directorul pentru Informaţii naţionale, Marcel Lettre, subsecretar de stat al apărării responsabil cu informaţiile şi Michael Rogers, directorul Agenţiei naţionale pentru securitate, scrie agerpres.ro.

Citește și: Kim Kardashian a revenit: Ce a publicat după luni bune de absență / VIDEO

Această audiere a fost convocată pentru efectuarea unei analize a rapoartelor în care serviciile secrete americane argumentează că Rusia se află în spatele atacurilor cibernetice din timpul campaniei electorale pentru preşedinţia SUA.

Responsabilii menţionaţi au precizat că, în timp ce atacurile cibernetice chineze au vizat în special companii americane, atacurile iraniene din anii 2012 şi 2013 au avut ca ţintă sectorul financiar al SUA. De asemenea, Iranul a apelat la spionajul cibernetic şi la acţiuni de propagandă pe internet. Cât despre Coreea de Nord, şefii serviciilor secrete americane avertizează că aceasta poate executa atacuri informatice distructive cu scopul atingerii unor obiective politice.

Citește și: Janet Jackson a născut, deși are 50 de ani: Ce nume ciudat i-a pus copilului

Ei nu au precizat şi altele dintre cele 30 de ţări, dar au atenţionat că SUA sunt îngrijorate în mod deosebit de modul în care grupări teroriste precum Statul Islamic (SI), al-Qaida, Hamas sau Hezbollah folosesc internetul pentru 'culegerea de informaţii, coordonarea operaţiunilor, strângerea de fonduri, propagandă şi incitare la acţiune'. Gruparea SI a apelat semnificativ la internet pentru a incita aşa-numiţii 'lupi solitari' să comită atentate în statele occidentale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.