Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA au luat decizia care va înfuria rău de tot China: se complică situația în Taiwan

China Taiwan

Statele Unite, ale căror relaţii cu China rămân foarte tensionate, vor trimite "o delegaţie informală" în Taiwan după alegerile prezidenţiale programate sâmbătă, a declarat miercuri un înalt responsabil american, avertizând Beijingul împotriva oricărui act "provocator" după acest scrutin crucial, informează AFP, informează News.ro.

Ea nu a precizat cine va face parte din această delegaţie, dar a declarat reporterilor că Washingtonul a trimis în mod regulat în ultimii ani foşti miniştri sau înalţi responsabili guvernamentali pe insula a cărei suveranitate o revendică China. Prin urmare, în opinia ei, nu există "nimic nou".

"Ar fi provocator ca Beijingul să răspundă (la rezultatul alegerilor) cu mai multă presiune militară sau cu acţiuni coercitive", a avertizat înaltul oficial, care a solicitat anonimatul.

Tensiuni majore între SUA și China

Oficiali militari chinezi de rang înalt le-au spus omologilor lor americani că Beijingul nu va face "niciodată nici cel mai mic compromis" în privinţa Taiwanului şi au îndemnat SUA să "înceteze să înarmeze" insula, în timpul discuţiilor militare care au avut loc la începutul acestei săptămâni la Departamentul american al Apărării din Washington.

"Statele Unite nu iau partea nimănui în alegeri, nu au un candidat preferat. Indiferent de rezultatul alegerilor, politica noastră în ceea ce priveşte Taiwanul va rămâne aceeaşi, iar relaţia noastră informală puternică va continua", a afirmat ea.

Înaltul oficial a adăugat că Washingtonul se opune oricărei încercări de "interferenţă" externă în procesul electoral din insulă, un proces în care SUA au "toată încrederea".

Beijingul consideră că Taiwanul face parte integrantă din teritoriul său.

Statele Unite, la rândul lor, refuză să permită ca "status quo-ul" să fie distrus prin forţă.

Washingtonul nu recunoaşte Taiwanul ca stat şi consideră că Republica Populară Chineză este singurul guvern chinez legitim, dar SUA oferă totuşi un ajutor militar semnificativ insulei autonome.

Vicepreşedintele taiwanez William Lai, din partea Partidului Democrat Progresist (PDP) pro-independenţă, este cotat pentru a-i succeda actualului preşedinte Tsai Ing-wen, tot din partea PDP. Ambii sunt consideraţi "bestiile negre" ale Beijingului din cauza poziţiilor lor pro-independenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.