SUA cer ONU să ridice sancţiunile împotriva preşedintelui Siriei

Autor: George Traicu

Publicat: 05-11-2025 18:49

Article thumbnail

Sursă foto: Kena Betancur / AFP / Profimedia

Statele Unite au propus un proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite care ar ridica sancţiunile împotriva preşedintelui sirian Ahmed al-Sharaa, ce urmează să se întâlnească luni la Casa Albă cu preşedintele american Donald Trump, notează news.ro.

Proiectul de rezoluţie, consultat de Reuters marţi, ar ridica şi sancţiunile împotriva ministrului de Interne sirian, Anas Khattab. Nu este clar deocamdată când ar putea fi supus la vot. O rezoluţie are nevoie de cel puţin nouă voturi pentru şi niciun veto din partea Rusiei, Chinei, SUA, Franţei sau Marii Britanii pentru a fi adoptată.

Washingtonul a îndemnat timp de mai multe luni Consiliul de Securitate, format din 15 membri, să relaxeze sancţiunile împotriva Siriei.

După 13 ani de război civil, preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost înlăturat în decembrie într-o ofensivă fulgerătoare a forţelor insurgente conduse de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS).

Cunoscută anterior sub numele de Frontul Nusra, HTS a fost aripa oficială a Al-Qaeda în Siria până la ruperea legăturilor în 2016. Din mai 2014, gruparea se află pe lista de sancţiuni a Consiliului de Securitate al ONU împotriva Al-Qaeda şi a Statului Islamic.

Un număr de membri ai HTS se află, de asemenea, sub sancţiunile ONU - interdicţie de călătorie, îngheţarea activelor şi embargou asupra armelor -, inclusiv liderul său, Sharaa, şi Khattab.

Un comitet de sancţiuni al Consiliului de Securitate i-a acordat în mod regulat scutiri de călătorie lui Sharaa în acest an, aşa că, chiar dacă rezoluţia elaborată de SUA nu este adoptată până luni, preşedintele sirian este probabil să poată vizita Casa Albă.

Trump a anunţat o schimbare majoră de politică a SUA în luna mai, când a spus că va ridica sancţiunile SUA împotriva Siriei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri