SUA condamnă intervenţia Rusiei în Ucraina – decizie a Congresului

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 12-03-2014

Actualizat: 12-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Camera Reprezentanților a aprobat aproape în unanimitate (402 voturi pentru, șapte împotrivă) o rezoluție care condamnă 'încălcarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei de către forțele militare ale Federației Ruse'.

Documentul, fără caracter obligatoriu, solicită executivului american 'să impună sancțiuni de vize, financiare, comerciale și de altă natură demnitarilor cu rang înalt ai Federației Ruse, băncilor și organizațiilor comerciale controlate de stat, precum și altor agenții de stat'.


La rândul său, Camera superioară a Congresului — Senatul — a aprobat prin consens o rezoluție care condamnă 'agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina'.

Aceste măsuri simbolice preced votul așteptat privind ajutorul economic promis Ucrainei de Statele Unite, constituit din garanții în valoare de un miliard de dolari.

Procesul parlamentar american impune ca fiecare din cele două camere să se pronunțe, după cum s-a întâmplat săptămâna trecută în Senat și în Camera Reprezentanților.

Senatul va examina inițiativa miercuri în Comisia pentru relații externe, a făcut cunoscut marți președintele acesteia, Robert Mendez.

Pe de altă parte, senatorul republican John Barrasso a anunțat marți că va depune un amendament pentru a încuraja exporturile de gaze naturale americane către Ucraina cu scopul de a reduce dependența Kievului de Rusia.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri