Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA critică lipsa de 'transparenţă' a acordului de securitate semnat între China şi Insulele Solomon

insulele solomon

Statele Unite au criticat miercuri lipsa de ''transparenţă'' a acordului de securitate semnat între China şi Insulele Solomon chiar înaintea sosirii unei delegaţii americane în arhipelagul din Pacific.

''Suntem preocupaţi de lipsa de transparenţă şi de natura nedeterminată a acestui acord, care se înscrie într-o tendinţă a Republicii Populare Chineze de a oferi acorduri vagi şi neclare cu puţină consultare regională în domeniile pescuitului, gestionării resurselor, ajutorului pentru dezvoltare, şi acum în practicile de securitate'', a declarat agenţiei France Presse o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA.

''Acest acord era în pregătire de ceva timp. Anunţul semnării nu schimbă nimic în privinţa preocupărilor noastre, nu mai mult decât ale celor ale aliaţilor şi partenerilor noştri regionali, şi nu schimbă angajamentul nostru în favoarea unei relaţii puternice cu regiunea'', a adăugat reprezentanţa diplomaţiei SUA.

China a anunţat marţi semnarea acestui ''acord-cadru de securitate'', confirmată miercuri de premierul Insulelor Solomon, Manasseh Sogavare, în pofida avertismentelor transmise de SUA şi Australia, oficial aliaţi ai acestui arhipelag din Pacific şi care se tem de ambiţiile militare ale Chinei în această zonă, potrivit Agerpres.

Textul acordului nu a fost făcut public, dar o versiune preliminară scursă în presă cuprindea dispoziţii ce autorizează desfăşurări navale şi poliţieneşti ale Chinei în Insulele Solomon, ceea ce a alarmat Washingtonul şi Canberra, îngrijorate de mult timp de posibilitatea construirii unui baze navale chineze în Pacificul de Sud.

O delegaţie americană la nivel înalt este aşteptată săptămâna aceasta în Insulele Solomon pentru a transmite un nou avertisment pe acest subiect. Anunţul semnării acordului a survenit imediat după cel referitor la venirea emisarilor americani.

''Deşi Insulele Solomon au spus că nu vor permite Republicii Populare Chineze să construiască o bază navală, noi le vom împărtăşi preocupările noastre, precum şi eforturile noastre mai largi de consolidare a relaţiilor noastre îndelungate cu Insulele Solomon'', a mai spus purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.