Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA dezmint că au blocat ajutoare de 125 de milioane de dolari pentru refugiaţii palestinieni

Jurnalistii.ro
steag palestina

Statele Unite au dezminţit neoficial, vineri, o ştire potrivit căreia au blocat fonduri de 125 de milioane de dolari pentru UNRWA, agenţia ONU pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni, informează Reuters.

Ştirea fusese difuzată de site-ul Axios, preluat de Reuters, citând trei surse diplomatice occidentale a căror identitate nu este dezvăluită. Tot sub rezerva anonimatului, un oficial din cadrul Departamentului de Stat a susţinut că nu s-a luat încă nicio decizie privind finanţarea UNRWA, scrie agerpres.ro.

Fondurile respective reprezintă o treime din donaţia anuală a SUA pentru UNRWA şi ar fi trebuit vărsate la 1 ianuarie. Potrivit Axios, finanţarea a fost îngheţată până când administraţia preşedintelui Donald Trump va încheia revizuirea ajutoarelor americane pentru Autoritatea Palestiniană. Sursa Reuters din cadrul Departamentului de Stat a declarat însă că "doar fiindcă banii erau aşteptaţi pe întâi (ianuarie) şi nu au fost primiţi la timp nu înseamnă că au fost suspendaţi sau anulaţi. Deliberările sunt în curs şi avem până la jumătatea lui ianuarie să luăm o decizie finală".

Chris Gunness, purtător de cuvânt al UNRWA, a declarat că agenţia nu a fost informată direct despre nicio decizie a administraţiei americane.

Într-un mesaj în reţeaua Twitter, preşedintele SUA, Donald Trump, a scris marţi: "Plătim SUTE DE MILIOANE DE DOLARI pe an şi nu primim nicio apreciere şi niciun respect. Nu vor nici măcar să negocieze un tratat de pace cu Israelul, de care era nevoie demult... dacă palestinienii nu mai vor să discute despre pace, de ce să mai facem orice astfel de plăţi uriaşe către ei?".

Statele Unite sunt cel mai mare donator pentru UNRWA şi s-au angajat în 2016 la plata a 370 de milioane de dolari, arată site-ul de internet al agenţiei ONU pentru palestinieni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.