DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SUA dezvoltă pijamaua care te veghează când dormi - Ce vor face pijamalele moderne pentru cei ce le poartă

somn

Cercetătorii de la University of Massachusetts Amherst au creat pijamale inteligente textile sensibile la fiziologia umană, care monitorizează ritmul cardiac și respirația în timpul somnului, potrivit 360MEDICAL.ro.

Oamenii de știință se așteaptă ca în viitor, aceste articolele de îmbrăcăminte electronice active care să conțină dispozitive portabile discrete se vor dovedi utile clinic în îngrijirea sănătății.

“Provocarea căreia i-am făcut față a fost modul de a obține semnale folositoare fără schimbarea esteticii sau comodității textilelor. În general, oamenii presupun că textilele smart se referă la haine strâmte ce au atașați diverși senzori pentru măsurarea semnalelor fizice și fiziologice, dar clar nu este o soluție pentru îmbrăcămintea de zi cu zi și în particular, pentru noapte”, a spus Trisha L. Andrew, chimist al materialelor, citat de sciencedaily.com.

Perspectiva de la care au pornit cercetătorii a fost că până și în cazul pijamalelor, care sunt largi, există câteva părți ce sunt lipite de corp din cauza posturii în timpul somnului și contactului cu suprafețe externe, printre care presiunea trunchiului asupra patului, presiunea atunci când o mână se sprijină de restul corpului în somn și presiunea ușoară a unei pături asupra pijamalei se mai arată în concluziile cercetării.

Citeşte şi: Un studiu despre modul în care temperatura testicolelor influențează fertilitatea a câștigat premiul lg Nobel

Cercetătorii au observat că nu exista vreo metodă pentru a simți schimbările continue și dinamice în presiune, în particular semnalele ușoare pe care trebuiau să le măsoare, așa că au dezvoltat un nou senzor de presiune și l-au combinat cu un senzor triboelectric, activat de o schimbare în contactul fiziologic, pentru a putea fi integrate în hainele largi ca pijamalele. De asemenea, au dezvoltat analize pentru calitatea semnalului ce vine din fiecare locație.

Autorii au raportat că această combinație le-a permis să detecteze semnalele fiziologice în cazul multor posturi diferite. Au efectuat studii multiple asupra utilizatorilor, atât în cadru controlat, cât și natural și au arătat că pot măsura bătăile inimii cu precizie ridicată, rata respiratorie cu eroare mai mică de o una pe minut și a prezis perfect postura de somn.

“Ne așteptăm ca aceste descoperiri să fie folositoare în particular pentru monitorizarea pacienților mai în vârstă, din care mulți suferă de tulburări ale somnului. Dispozitivele din prezent portabile, ca ceasurile smart, nu sunt ideale pentru această populație având în vedere că indivizii în vârstă de obicei uită să le poarte constant sau nu vor, în timp ce pijamalele sunt deja o parte normală a vieții lor de zi cu zi”, a mai explicat Andrew.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.