SUA îşi temperează poziţia faţă de Rusal: Preţul aluminiului a scăzut puternic

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 24-04-2018

Actualizat: 24-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Statele Unite şi-au temperat poziţia faţă de sancţiunile aplicate grupului rus Rusal, informaţie care a dus luni la scăderea puternică a preţului aluminiului, relatează Bloomberg. Pentru prima oară, Trezoreria americană a pus în discuţie o soluţie pentru ridicarea sancţiunilor impuse Rusal, condiţia fiind ca Oleg Deripaska să cedeze ocntrolul asupra companiei. Trezoreria a prelungit totodată termenul până la care companiile pot să renunţe la afacerile cu producătorul de aluminiu, cu aproape cinci luni.

Rusal a solicitat să fie scos de pe lista sancţiunilor, iar Trezoreria americană i-a acordat o prelungire pentru a analiza apelul, potrivit unui comunicat al secretarului Trezoreriei, Steven Mnuchin.

”Rusal a resimţit impactul sancţiunilor Statelor Unite din cauza legăturii cu Oleg Deripaska, dar guvernul american nu are ca ţintă oamenii care muncesc din greu, care depind de Rusal şi subsidiarele acestuia”, a scris Mnuchin.

Preţul aluminiului a scăzut puternic în urma informaţiei, traderii anticipând că problemele de aprovizionare ar putea scădea. Cotaţiile au coborât cu 9,4%, cel mai mult din istorie. Şi titlurile producătorilor americani de metale au scăzut, iat acţiunile Alcoa s-au depreciat cu 12%.

Clarificările Washingtonului au venit după două săptămâni de haos pe pieţele globale ale metalelor, perioadă în care preţul aluminiului a atins recorduri multianuale.

O organizaţie germană de lobby a avertizat că unele fabrici europene ar putea fi forţate să se închidă, iar producătorii de automobile să aibă probleme de aprovizionare.

Deripaska se află pe o nouă listă de persoane şi companii sancţionate de Statele Unite pentru legăturile cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Repreentanţii Rusal şi un purtător de cuvânt al lui Deripaska au refuzat să comenteze, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri