SUA mai dau o LOVITURĂ Chinei: Noi restricţii pentru 33 de firme şi instituţii chineze

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 03-06-2020

Actualizat: 04-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: South China Morning Post

Departamentul Comerţului din Statele Unite a anunţat miercuri că va aplica începând din 5 iunie noi restricţii împotriva a 33 de companii şi instituţii chineze, transmite Reuters.

Sancţiunile fuseseră decise luna trecută, când entităţile vizate au fost adăugate pe lista neagră economică, pe motiv că au sprijinit spionarea de către Beijing a minorităţii uigure din China sau au legături cu armele de distrugere în masă şi cu forţele armate chineze, scrie agerpres.ro.

Citește și: Parlamentul a decis! Educația sexuală a fost înlocuită cu ‘educație sanitară’. Cum se va preda în școli

Măsura marchează, potrivit Reuters, cele mai recente eforturi ale administraţiei conduse de preşedintele Donald Trump de a reprima companiile ale căror produse pot sprijini activităţile militare ale Chinei şi de a sancţiona Beijingul pentru tratamentul aplicat minorităţilor musulmane.

Includerea pe "lista de entităţi" a SUA duce la restricţionarea vânzărilor de produse americane livrate companiilor şi a mai multor articole produse în străinătate, cu conţinut sau tehnologie americană. Companiile pot solicita licenţe de vânzare, dar se confruntă cu refuzul implicit.

Citește și: Nelu Tătaru anunță trei elemente care trebuie gestionate, pentru a evita valul doi de coronavirus: Nu ține doar de noi .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri