Secretarul de stat american, Rex Tillerson, s-a întâlnit joi la Washington cu miniştrii de externe din Asociaţia Naţiunilor Sud-Est Asiatice (ASEAN), cărora le-a cerut să sprijine eforturile SUA de a întrerupe finanţarea Coreei de Nord şi să reducă pe cât posibil relaţiile diplomatice cu Phenianul, transmite Reuters, citează Agerpres. El a insistat asupra implementării în întregime a sancţiunilor ONU pentru regimul nord-coreean, care refuză să îşi întrerupă programele de înarmare nucleară şi cu rachete.
A fost prima întâlnire a lui Tillerson cu toţi cei 10 omologi ai săi din ASEAN. Şeful diplomaţiei Statelor Unite a pledat pentru sistarea construcţiei de insule şi a mlitiarizării în Marea Chinei de Sud, de către toate ţările care emit pretenţii privind apele teritoriale, pe durata negocierilor privind un cod de conduită maritimă.
Decizie ȘOC a unui magnat al lumii: Își va dona aproape toți banii
Presa a fost informată despre întrevederea miniştrilor de Patrick Murphy, adjunct al subsecretarului de stat pentru estul Asiei. Acesta a adăugat că şeful diplomaţiei americane a subliniat implicarea Washingtonului în securitatea şi economia regiunii, deşi preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite din Parteneriatul Trans-Pacific.
Secretarul de stat american a susţinut aceeaşi poziţie în privinţa relaţiilor cu Coreea de Nord şi săptămâna trecută, în Consiliul de Securitate al ONU, reaminteşte Reuters. Toate ţările din ASEAN au legături diplomatice cu Phenianul, unde cinci dintre ele au şi ambasade. Murphy a precizat că SUA nu încurajează ruperea relaţiilor diplomatice, ci doar examinarea prezenţei în Coreea de Nord "în cazurile în care depăşeşte evident necesităţile diplomatice".
Comentează