Acest saudit i-a susţinut pe talibanii din Afganistan înainte de a deveni unul dintre liderii principali ai grupării Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) pe care Statele Unite o consideră ramura cea mai sângeroasă a reţelei jihadiste sunnite.
Într-o înregistrare video publicată în ianuarie, Khalid Batarfi a calificat decizia preşedintelui american, Donald Trump, legată de Ierusalim drept "o declaraţie a unui nou război iudeo-cruciat" şi a lansat apeluri musulmanilor din lumea întreagă "să se ridice şi să îi atace pe evrei şi americani peste tot".
Departamentul de Stat american a anunţat că va oferi cinci milioane de dolari oricui va putea conduce autorităţile până la el sau va contribui la arestarea lui ori trimiterea lui în faţa instanţei.
De asemenea, diplomaţia americană a dublat recompensa oferită pentru capturarea liderului AQPA, yemenitul Qassim Al-Rimi, ridicând-o de la cinci la zece milioane de dolari.
Acesta din urmă era deja vizat de sancţiunile Trezoreriei americane şi ONU pentru participarea sa la un atentat sângeros în apropierea ambasadei Statelor Unite la Sanaa şi pentru presupusul sprijin acordat tânărului nigerian Umar Farouk Abdulmutallab care, în ziua de Crăciun din 2009, a încercat să arunce în aer un zbor Amsterdam-Detroit ascunzând exploziv în slip.
Al-Qaida în Peninsula Arabică, născută din fuziunea în 2009 a două ramuri, saudită şi yemenită, ale reţelei jihadiste sunnite, a profitat de slăbirea puterii centrale pentru a-şi consolida autoritatea în sudul şi sud-estul Yemenului, în pofida loviturilor aeriene ale SUA împotriva combatanţilor săi.
SUA oferă o recompensă de 5 milioane de dolari pentru prinderea unui lider al grupării Al-Qaida
Washingtonul a oferit joi o recompensă de cinci milioane de dolari pentru prinderea lui Khalid Batarfi, un lider al organizaţiei Al-Qaida care a îndemnat la atacarea evreilor din lumea întreagă atunci când Statele Unite au recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, transmite AFP, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

142
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
142

29
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
29

206
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
206

515
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
515

40
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
40

497
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
497

375
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
375

955
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
955

26
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
26

447
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
447

393
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
393

2.592
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.592

1.245
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.245

















Comentează