SUA pregătesc lovitura fatală pentru regimul din Venezuela. Anunțul lui Rex Tillerson

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 04-02-2018

Actualizat: 04-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: BBC.com

Statele Unite au în vedere interzicerea importurilor de petrol din Venezuela, a afirmat duminică secretarul de stat american, Rex Tillerson, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Situaţia din Venezuela se înrăutăţeşte. Unul dintre aspectele care trebuie luate în considerare, dacă se adoptă sancţiuni petroliere, este efectul asupra populaţiei", a declarat Tillerson la Buenos Aires, unde s-a întâlnit cu omologul său argentinian, Jorge Faurie, în cadrul unui turneu în America Latină şi Caraibe. Pe de altă parte, "să nu facem nimic ar însemna să cerem poporului venezuelean să continue să sufere încă mult timp. De aceea, studiem opţiunile şi în special modalitatea de a compensa" efectul unor sancţiuni, a adăugat şeful diplomaţiei americane. 

Venezuela exportă zilnic în SUA 750.000 de barili de petrol. Până acum, Washingtonul a sancţionat deja mai multe persoane din conducerea Venezuelei considerate răspunzătoare de acte de corupţie sau de reprimarea opoziţiei faţă de regimul preşedintelui Nicolas Maduro. De asemenea, băncilor, cetăţenilor şi rezidenţilor străini din Statele Unite li s-a interzis efectuarea de tranzacţii cu titluri de stat venezuelene.

Vezi și: Ai grijă cum faci curățenie! Pericolul ascuns al produselor de dezinfectat .

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri