Democrata Hillary Clinton a câştigat alegerile primare în statele Georgia şi Virginia, în timp ce rivalul ei Bernie Sanders a câştigat în Vermont, iar miliardarul Donald Trump s-a impus în Georgia în tabăra republicană, potrivit proiecţiilor televiziunilor americane, informează AFP şi Reuters.
Primele secţii de votare în statele care s-au pronunţat în ziua de "super marţi" (Super Tuesday) s-au închis la 19.00 ora locală (0.00 GMT miercuri).
Americanii s-au prezentat la urne marţi în douăsprezece state într-o zi crucială a alegerilor primare, care le-ar da lui Donald Trump şi Hillary Clinton un impuls decisiv pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. În cursa pentru nominalizarea candidaţilor celor două partide, democrat şi republican, la prezidenţialele din noiembrie, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi miliardarul Donald Trump sunt creditaţi cu scoruri ce le-ar putea consolida statutul de favoriţi.
Chiar dacă Super Tuesday, cum este denumită această zi de alegeri, nu va pune capăt competiţiei - ce va continua până în iunie în alte zeci de state - ea le-ar putea oferi un avans semnificativ lui Hillary Clinton şi Donald Trump, risipind speranţele contracandidaţilor lor.
Imediat după închiderea secţiilor de votare, s-a anunţat că cei doi favoriţi în cursa la succesiunea preşedintelui democrat Barack Obama la Casa Albă au câştigat prima lor victorie în marele stat Georgia (sud).
"Mulţumesc Georgia!", a postat imediat pe Twitter magnatul imobiliar în vârstă de 69 de ani care conduce cursa în tabăra republicană, la rândul ei profund divizată asupra acestei candidaturi.
Fosta primă-doamnă era dată de asemenea câştigătoare în Virginia, potrivit previziunilor televiziunilor americane. Singurul rival al fostului secretar de stat în tabăra democrată, senatorul Bernie Sanders, a câştigat fără surpriză în fieful său Vermont, la frontiera cu Quebec (Canada).
Super Tuesday este o mare zi, în care stat după stat votează pentru a selecta persoanele nominalizate de partid pentru alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie. Votarea se întinde de la statele din est la Texas şi Minnesota, cu primele exit-poll-uri la închidere la 19.00 ora locală (miezul nopţii GMT) în Vermont, Virginia şi Georgia, notează ReutersAGERPRES
SUA: Primele victorii de "Super Tuesday" pentru Clinton şi Trump
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

0
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
0

1.001
General-maior (r.) american, avertisment sumbru: „Posibil haos în economia mondială, dacă există mine în strâmtoarea Ormuz”
1.001

777
Tensiunile din Orientul Mijlociu agită piețele agricole: Prețurile cerealelor și uleiurilor 'o iau razna' (Bloomberg)
777

3.714
VIDEO Ambasadorul Japoniei a postat un clip cu experiența inedită trăită în România: 'Pantoful meu a fost înghiţit de noroi'
3.714

6.349
VIDEO Iranienii au scos din joc, printr-o metodă banală, temutele sisteme Patriot: acum inclusiv americanii le-au copiat stilul
6.349

2.112
Paște fără Lumina Sfântă de la Ierusalim? Războiul a închis bisericile și a anulat pelerinajele de la Mormântul Sfânt
2.112

4.838
VIDEO A fost lansat cel mai dur avertisment împotriva iranienilor de la venirea la putere a noului ayatollah: „Toate forţele noastre stau cu degetul pe trăgaci!"
4.838

4.610
Locul din Iran pe care Garda Revoluționară îl păzește cel mai bine și pe care SUA vizează să îl captureze. Ce se află pe 'Insula Interzisă'
4.610

1.662
Fiecare zi în plus de blocaje pe strâmtoarea Ormuz duce la 'consecințe catastrofale'. Efectul de domino care va lovi lumea mai dur decât se așteaptă
1.662

5.341
VIDEO Eșec total pentru SUA și Israel în războiul cu Iranul? Paralela cu Vietnamul: strategia prin care Iranul îl ține pe Trump în șah
5.341

214
'Trump nu a avut o strategie': Iranienii se plâng că atacurile nu le-au adus libertatea, ci doar suferință
214

5.415
O navă a fost lovită puternic în apropiere de Strâmtoarea Ormuz: Iranul încearcă să blocheze principala arteră petrolieră a lumii
5.415

3.439
SUA se confruntă cu o ”furtună economică perfectă”: Unda de șoc se va resimți la nivel mondial
3.439

















Comentează