Statele Unite reînnoiesc restricţiile împotriva programului nuclear iranian, a anunţat luni Departamentul de Stat de la Washington, relatează dpa. Patru restricţii se vor aplica regimului de la Teheran pe o perioadă suplimentară de 60 de zile.
Într-un comunicat preluat de dpa, departamentul apreciază că 'extinderea continuă a activităţilor nucleare ale Iranului este inacceptabilă', iar 'şantajul nuclear este una din cele mai mari ameninţări pentru pacea şi securitatea internaţională'. 'Aşa cum a spus deja preşedintele Trump anul acesta, nu i se va permite niciodată Iranului să devină o putere nucleară', reaminteşte documentul citat.
Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a informat la începutul lui martie că Teheranul blochează accesul experţilor internaţionali la posibile activităţi nucleare secrete în două locuri. Organizaţia cu sediul la Viena a consemnat de asemenea că Iranul şi-a mărit stocul de uraniu îmbogăţit peste limita convenită cu puterile internaţionale prin acordul din 2015.
Acordul ar fi trebuit să limiteze programul nuclear iranian, pentru a nu permite înarmarea atomică. Anul trecut, după ce Statele Unite s-au retras unilateral din acord şi au reintrodus sancţiunile împotriva Iranului, Teheranul a început să încalce mai multe prevederi ale înţelegerii. În ianuarie anul acesta, iranienii au anunţat că programul lor nuclear nu mai este restricţionat în niciun fel.
Regatul Unit, Franţa şi Germania au reacţionat declanşând procedurile de reglementare a disputelor prevăzute în acord, care ar putea duce la reluarea sancţiunilor adoptate şi ulterior suspendate de Consiliul de Securitate al ONU. Cele trei puteri europene au insistat însă că încearcă să menţină înţelegerea cu Iranul, semnată în 2015 şi de Rusia şi de China.
SUA reînnoiesc sancțiunile împotriva Iranului
București
9°C
Articole Similare

2
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
2

1.110
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
1.110

12
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
12

1.918
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
1.918

1.628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.628

64
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
64

2.229
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.229

62
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
62

5.873
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.873

51
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
51

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.229
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.229

5.986
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.986
















Comentează