SUA se confruntă cu o previziune SUMBRĂ: 'Până-n august, în Statele Unite s-ar putea depăși 74 de mii de morți'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-04-2020

Actualizat: 28-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Comunidad de Madrid/AFP via Getty Images

Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Statele Unite ar putea depăşi 74.000 până în luna august, potrivit modelului de predicţie al Universităţii din Washington, adesea citat de oficialii Casei Albe şi autorităţile din domeniul sănătăţii publice, potrivit Reuters..

Luni seara, modelul celor de la Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) din cadrul universităţii amintite a crescut cifra prognozată a deceselor cauzate de COVID-19 la 74.073 până la 4 august, în urcare de la 67.000 estimate în urmă cu o săptămână şi de la 60.000, prognozate cu două săptămâni în urmă.

Citește și: Rareș Bogdan, în miezul nopții: '300 de oameni sunt infectați cu coronavirus la o fermă din Germania la care lucrează 500 de români'

Această cifră este însă în scădere faţă de cea indicată cu circa o lună în urmă, când IHME estima că bilanţul COVID-19 în SUA ar putea ajunge la 90.000 de morţi.

Directorul IHME, Christopher Murray, a declarat însă că numărul deceselor va creşte dacă statele americane îşi vor redeschide economiile prea devreme.

Câteva state americane au început deja să relaxeze restricţiile impuse afacerilor şi multe altele sunt gata să le urmeze.

Pe teritoriul SUA, decesele provocate de noul coronavirus au depăşit luni 56.000, potrivit unui bilanţ realizat de Reuters.

Statele Unite au de departe cel mai mare număr de cazuri confirmate de COVID-19 din lume, acestea ajungând la aproape un milion.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri