DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SUA se tem de ingerințe străine în alegeri - Oferă recompense de zece milioane de dolari

TechCrunch
alegeri sua

Statele Unite acordă recompense în valoare de zece milioane de dolari în schimbul unor informaţii care să conducă la arestarea oricărui actor străin care se amestecă în alegerile americane din noiembrie, anunţă şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, relatează AFP potrivit news.ro.

Statele Unite ”oferă o recompensă de până la zece milioane de dolari în schimbul unor informaţii care să permită identificarea sau localizarea oricărei persoane care, din ordinul sau sub controlul unui guvern străin, se amestecă în alegerile americane”, a anunţat miercuri într-o conferinţă de presă secretarul american de Stat.

Washingtonul încurajează orice persoană care deţine informaţii despre amestecuri străine în alegerile americane ”prin intermediul unor atacuri cibernetice ilegale” să contacteze Guvernul american sau Ambasada StatelorUnite cea mai apropiată, a precizat într-un comunicat Departamentul de Stat.

Programul de recompense financiare în schimbul arestării unor persoane căutate de justiţia americană este gestionat de către Departamentul de Stat.

De la înfiinţarea programului, în 1984, peste 150 de milioane de dolari au fost plătite unui număr de aproximativ 100 de persoane în întreaga lume, precizează în comunicat departamentul.

Avertizare meteo - Zonele în care temperaturile vor atinge 37 de grade

SUSPICIUNI DE AMESTEC RUS

Conducători democraţi din Congresul american şi-au exprimat luna trecută ”îngrijorarea” faţă de o campanie de dezinformare orchestrată în străinătate care vizează, acuză ei, alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Serviciie americane de informaţii acuză Rusia de faptul că s-a amestecat în alegerile din 2016, prin intermediul unor hackeri şi campanii masive pe reţele de socializare, în favoarea candidaturii lui Donald Trump şi împotriva rivalei sale democrate Hillary Clinton.

Moscova dezminte ferm aceste acuzaţii.

În februarie, oficiali din domeniul informaţiilor au acuzat noi amestecuri ruse în campania din 2020, tot cu scopul de a-l favoriza pe Donald Trump, în audieri în Congres care ar fi urmat să rămână confidenţiale, dar care au fost divulgate în presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.