Secretarul american al apărării, Mark Esper, i-a cerut demisia şefului Marinei SUA, Richard Spencer, după un dezacord legat de excluderea unui soldat de elită care fusese graţiat de preşedintele Donald Trump, a anunţat duminică Pentagonul, scrie AFP preluat de agerpres.
Mark Esper "a cerut demisia secretarului Marinei, Richard Spencer, după ce şi-a pierdut încrederea în el în urma lipsei de sinceritate în conversaţiile cu Casa Albă despre modul în care este tratat cazul Navy Seal Eddie Gallagher", a informat Pentagonul într-un comunicat.
"Navy Seal" fac parte dintr-o unitate de elită a Marinei SUA.
Donald Trump a graţiat recent doi militari judecaţi în cazuri de crime de război şi i-a redat gradul unui al treilea.
Decizia a venit în pofida unor obiecţii la Pentagon şi rândul armatei, dar a fost susţinută de conservatori, inclusiv de parlamentarii republicani.
Cele trei cazuri ale lui Clint Lorance, Mathew Golsteyn şi Edward Gallagher nu au legătură unul cu altul. Două au avut loc în Afganistan şi al treilea în Irak.
Edward Gallagher nu a fost găsit vinovat de crimă în acest an, dar a fost condamnat pentru o infracţiune mai puţin gravă şi a fost retrogradat. Prin decizia sa, preşedintele Trump i-a redat gradul pe care îl deţinea anterior.
SUA: Secretarul Apărării îi cere demisia comandantului Marinei (comunicat)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

22
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
22

15
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
15

799
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
799

1.840
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.840

99
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
99

2.487
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
2.487

71
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
71

1.558
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.558

4.429
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
4.429

3.808
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.808

3.110
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.110

5.245
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
5.245

3.540
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
3.540
















Comentează