Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA și Europa caută un acord provizoriu la oțel pentru a evita reintroducerea tarifelor din perioada Trump

sua ue

Liderii Uniunii Europene şi SUA intenţionează să anunţe un acord provizoriu pe tema comerţului cu oţel şi aluminiu la un summit care va fi organizat în data de 20 octombrie, acord care va evita reintroducerea tarifelor suplimentare din perioada Trump pentru schimburi comerciale transatlantice în valoare de miliarde de dolari, informează Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, oficiali de la Casa Albă şi Comisia Europeană negociază un acord politic provizoriu care ar acoperi principalele două puncte ale aşa-numitului "Global Steel and Aluminum Arrangement" pe care UE şi SUA îl negociază din 2021, respectiv capacităţile în exces şi emisiile de carbon, potrivit Agerpres.

Acest acord provizoriu este destinat soluţionării unei dispute care a început atunci când fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a impus tarife vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu din Europa. În lipsa unui acord până la data de 31 octombrie, tarife vamale suplimentare la exporturi în valoare de 10 miliarde de dolari între UE şi SUA ar reintra în vigoare începând de la 1 ianuarie 2024.

UE şi SUA vor să ajungă la un acord politic provizoriu pentru că nu cred că au suficient timp la dispoziţie pentru a ajunge la un acord definitiv până la termenul limită şi au în continuare opinii diferite cu privire la unele aspecte importante ale dosarului. Sursele citate de Bloomberg adaugă faptul că, în cadrul posibilului acord, UE şi SUA intenţionează să se coordoneze cu privire la modul în care măsoară şi răspund la capacităţile în exces. Acordul va permite impunerea unor noi tarife la oţel pentru practicile anticoncurenţiale ale unor ţări precum China.

Acordul preliminar cu privire la comerţul cu aluminiu şi oţel va fi unul dintre principalele rezultate ale primului summit transatlantic din ultimii doi ani între preşedinţii Joe Biden şi Ursula von der Leyen. De asemenea, UE şi SUA sunt pe punctul de a finaliza un acord cu privire la materiile brute critice, care ar urma să fie anunţat la acelaşi summit, şi care va permite companiilor cu sediul în UE să beneficieze de o parte din subvenţiile oferite de SUA pentru producţia de baterii destinate vehiculelor electrice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.