Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA şi UE vor intensifica discuţiile privind problemele globale legate de oţel

WSJ
SUA UE

Reprezentantul pentru Comerţ al SUA, Katherine Tai, şi omologul său european, Valdis Dombrovskis, au convenit să accelereze discuţiile pe problemele globale legate de oţel, printre alte subiecte comerciale şi economice abordate la întâlnirea lor de la Washington, anunţat joi biroul lui Tai, transmite Reuters.

Cei doi au discutat, de asemenea, Legea SUA pentru reducerea inflaţiei şi preocupările legate de vehiculele electrice, precum şi practicile non-piaţă ale Chinei legate de subvenţiile industriale, a declarat Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al SUA, într-o comunicat.

Tai şi Dombrovskis ”au convenit să accelereze ritmul discuţiilor despre aranjamentul global pentru oţel”, a anunţatbiroul lui Tai.

În ceea ce priveşte autovehiculele, cei doi au cerut echipelor lor să sporească implicarea asupra impactului Legii pentru reducerea inflaţiei asupra vehiculelor electrice, a spus biroul lui Tai, adăugând că ea a remarcat că ”combaterea serioasă a crizei climatice va necesita investiţii sporite în tehnologii de energie curată, precum şi abordarea problemelor lanţului de aprovizionare şi a vulnerabilităţilor de securitate.”

Anterior, omologul său din UE şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la prevederile ”foarte largi” din lege, în timp ce Tai a spus că este încrezătoare că ambele părţi îşi pot rezolva preocupările.

Statele Unite sunt programate să găzduiască o altă reuniune a Consiliului pentru Comerţ şi Tehnologie SUA-Europa, înainte de sfârşitul anului, a spus Tai mai devreme.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.