Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful Pentagonului spune că Ucraina poate servi ca o lecție pentru Taiwan

ABC News
Taiwan

Războiul din Ucraina împotriva forţelor ruseşti oferă lecţii Taiwanului, arătând cum o armată mai mică poate rezista unei forţe mai mari, a declarat marţi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, transmite AFP, conform Agerpres.

"Am învăţat o serie de lecţii importante odată cu războiul din Ucraina (...) împotriva Rusiei", a spus şeful Pentagonului, întrebat în cursul unei audieri parlamentare asupra strategiilor de apărare ale Insulei Taiwan în cazul unei eventuale invazii chineze.

"Una dintre aceste lecţii este că, dispunând de resurse asimetrice şi cu tactici şi tehnici asimetrice, o forţă mai mică se poate apăra cu adevărat împotriva unei forţe mai puternice", a spus el.

Antrenate, înarmate şi echipate de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite, forţele ucrainene nu numai că au rezistat asaltului Rusiei, dar au eliberat zone de teritoriu cucerite de ruşi.

Risc de conflict

Şeful Pentagonului a estimat, în acest sens, că autoritatea de care dispune pentru a apela la stocurile americane şi a furniza arme Taiwanului este "esenţială pentru eforturile noastre de a furniza Taiwanului ceea ce are nevoie" pentru a se apăra, aşa cum este cazul pentru Ucraina.

"Lucrăm la această iniţiativă şi sperăm că vom avea ceva de anunţat în viitorul apropiat", a spus el fără a preciza ce anume sau a stabili o dată.

Beijingul consideră Taiwanul, o insulă cu 23 de milioane de locuitori, ca pe o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez, în 1949.

China, care susţine că favorizează reunificarea paşnică cu Taiwanul, nu exclude, totuşi, utilizarea forţei pentru a realiza acest lucru.

La începutul lunii, China a organizat trei zile de exerciţii militare pentru a face presiuni asupra insulei, după o întâlnire percepută ca o provocare de Beijing între preşedinta sa, Tsai Ing-wen, şi un înalt responsabil american.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.