Subaru recheamă în service 118.000 de vehicule din SUA din cauza unor senzori de airbag defecți

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 27-03-2024

Actualizat: 27-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: byri.net

Subaru recheamă în service 118.000 de SUV-uri și sedanuri din Statele Unite pentru a remedia un senzor defect care poate împiedica desfășurarea airbagurilor în caz de accident, a anunțat miercuri Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de Reuters.

Rechemarea vizează diverse modele Outback și Legacy din anii 2020 până în 2022.

Este a treia rechemare în service care provine din aceleași probleme de la piese produse de același furnizor. Toyota a rechemat în decembrie 1,12 milioane de vehicule, în timp ce Honda a rechemat 750.000 în februarie.

„Un condensator din senzorii pentru sistemul de detectare a pasagerilor (ODS) se poate fisura și poate produce un scurtcircuit, ceea ce poate împiedica desfășurarea airbagului pentru pasagerul din față în caz de accident”, a precizat NHTSA.

Dealerii vor înlocui senzorii ODS de pe scaunul pasagerului din față pentru a remedia problema.

Subaru a declarat că are cunoștință de 23 de rapoarte tehnice și 253 de cereri de garanție legate de această condiție, dar nu există accidente sau răniți.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri