Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Subprefectul Ovidiu Drăgănescu găzduieşte o familie de refugiaţi ucraineni, cu doi copii

Banatul Azi
Ovidiu Draganescu

Subprefectul judeţului Timiş, Ovidiu Drăgănescu, găzduieşte, de luni, într-una din locuinţele sale o familie de refugiaţi ucraineni, care au doi copii minori şi l-au contactat prin grupul "Uniţi pentru Ucraina" de pe facebook, potrivit Agerpres.

Subprefectul a declarat marţi, presei locale, că familia provine din zona Odessa şi a intrat în România trecând prin Republica Moldova şi apoi din nou prin Ucraina. După un drum atât de lung, cu toţii erau foarte obosiţi şi nu sunt decişi ce vor face mai departe.

Ovidiu Drăgănescu spune a fost impresionat cel mai mult de copiii refugiaţilor, cu vârste de 5 ani şi 11 ani, care au exact vârsta copiilor săi.

Primii peste 70 de refugiaţi ucraineni, femei şi copii, au sosit în judeţul Timiş sâmbătă şi duminică, fiind cazaţi la 16 familii în comuna Ştiuca, unde trăieşte o puternică comunitate de ucraineni. Între timp, au mai sosit şi alte grupuri. Majoritatea vor să plece mai departe, la rude sau la prieteni în Italia, Spania, Germania şi Polonia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.