Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUCCES ISTORIC China și SUA s-au înțeles și au semnat acordul comercial

ceomagazine.co.kr
razboi sua china

Statele Unite şi China au semnat miercuri un prim acord comercial, care prevede eliminarea unor tarife şi creşterea achiziţiilor chineze de bunuri şi servicii americane, detensionând conflictul din ultimele 18 luni dintre cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters potrivit news.ro

Beijingul şi Washingtonul au descris faza întâi a acordului comercial ca un pas important după luni de zile de negocieri punctate cu tarife de retorsiune care au perturbat lanţurile de aprovizionare şi au provocat temeri legate de încetinirea creşterii economiei mondiale.

”Împreună corectăm greşelile trecutului şi oferim un viitor al justiţiei economice şi securităţii pentru muncitorii, fermierii şi familiile americane”, a declarat preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, alături de vicepremierul chinez Liu He şi alţi oficiali.

La baza acordului se află angajamentul Chinei pentru achiziţia suplimentară de bunuri, servicii şi produse agricole americane în valoare de cel puţin 200 de miliarde de dolari, în următorii doi ani, faţă de achiziţii de 186 de miliarde de dolari în 2017.

Citește și: Mare atenție, Marcel Vela! Bubuie Ministerul de Interne: Șeful Jandarmeriei Române, acuzat de răpire

Acordul va include comenzi suplimentare pentru produse agricole de 50 de miliarde de dolari, a spus Trump, adăugând că are încredere că fermierii americani vor putea să răspundă cererii mai mari. Preşedintele a mai spus că China va cumpăra servicii americane suplimentare de 40-50 de miliarde de dolari, bunuri manufacturate de 75 de miliarde de dolari şi livrări suplimentarede energie de 50 de miliarde de dolari.

Oficiali ai ambelor ţări au afirmat că acordul marchează o nouă eră pentru relaţiile sino-americane, dar acesta nu reuşeşte să răspundă multor diferenţe structurale care l-au determinat pe preşedintele Trump să declanşeze războiul comercial.

Între aceste probleme se află practica veche a Chinei de a subvenţiona companiile de stat şi inundarea pieţelor internaţionale cu produse foarte ieftine.

Citește și: Decizie bombă! Liviu Dragnea ar putea fi eliberat

Trump a mai spus că China s-a angajat că ia măsuri pentru a combate pirateria şi bunurile contrafăcute şi că acordul include protejarea puternică a drepturilor de proprietate intelectuală.

Consilierul economic al Casei Albe Larry Kudlow a declarat miercuri la Fox News că acordul va adăuga 0,5 puncte procentuale la creşterea economiai americane în 2020 şi 2021.

Unii analişti şi-au exprimat scepticismul că acordul va înscrie relaţiile comerciale dintre SUA şi China pe o nouă traiectorie.

Faza întâi a acordului comercial, convenită în decembrie, anulează tarifele americane planificate pentru telefoane, jucării şi laptopuri şi reduce la jumătate tarifele, la 7,5%, pentru bunuri din China de circa 120 de miliarde de dolari, între care televizoare, căşti Bluetooth şi încălţăminte.

Vor rămâne în vigoare tarife de 25% pentru produse industriale şi componente din China de 250 de miliarde de dolari, folosite de producătorii americani.

Trump, care a considerat faza întâi a acordului comercial drept un pilon al campaniei sale electorale, a afirmat că va fi de acord cu eliminarea tarifelor rămase după negocierea fazei a doua a acordului comercial. Negocierile vor începe în curând a mai spus preşedintele, care va efectua în curând o vizită în China.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.