Embargoul comercial şi financiar al Statelor Unite a costat Cuba 4,68 miliarde de dolari din aprilie 2015 până în martie 2016, în ciuda deschiderii dintre cele două ţări începând de la sfârşitul lui 2014, a arătat vineri guvernul de la Havana. "Embargoul este cauza principală a problemelor economiei noastre, ale dezvoltării acesteia. (...) Niciun sector nu a fost ocolit de consecinţele embargoului", a declarat presei ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, citat de AFP. Restricţiile americane împotriva Cubei au fost impuse în 1962. Potrivit lui Rodriguez costul total pentru ţara sa a fost de 125,8 miliarde de dolari, la preţuri echivalente.
Cuba şi SUA şi-au reluat relaţiile diplomatice în iulie 2015, dar normalizarea completă a relaţiilor bilaterale întâmpină diverse dificultăţi legate de conflictele moştenite din timpul "războiului rece". Preşedintele american Barack Obama a atenuat parţial sancţiunile, dar Congresul SUA, dominat de republicani, a refuzat să le ridice în întregime. Havana solicită, pe lângă ridicarea embargoului, şi restituirea de către SUA a bazei militare de la Guantanamo, deţinute de Statele Unite din 1903, precum şi modificarea legislaţiei care încurajează emigrarea ilegală a cubanezilor. La rândul lor, Statele Unite cer 10 miliarde de dolari ca despăgubiri pentru firmele americane naţionalizate după revoluţia condusă de Fidel Castro în 1959.
Cuba va înainta pe 26 octombrie Adunării Generale a ONU un nou proiect de rezoluţie împotriva embargoului american. Din 1992, o largă majoritate a statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite votează anual o astfel de rezoluţie, respinsă doar de Statele Unite şi de aliaţii apropiaţi ai Washingtonului, printre care Israelul, reaminteşte AFP, conform Agerpres.
Comentează