Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suma impresionantă pe care Australia o cheltuiește anual cu asistații social

SKOREA-FINANCE-ECONOMY-GUARANTEE

Cetăţenii străini cu reşedinţa în Australia primesc anual ajutoare sociale în valoare totală de aproape 15 miliarde de dolari australieni (aproximativ 10 miliarde de euro), arată o analiză a autorităţilor de la Canberra, citată de Xinhua, scrie agerpres.ro

Analiza efectuată de oficiul pentru buget al Parlamentului (BPO) precizează că din cei 870.000 de cetăţeni străini care beneficiază de ajutoare, aproape 750.000 provin din ţări cu care Australia nu are acorduri oficiale privind asistenţa socială.

Avertisment teribil al celui mai deştept om: 'Trebuie să PLECĂM rapid de pe Pământ'


În medie, fiecare străin asistat social primeşte anual 17.500 de dolari australieni (circa 11.700 de euro). 

Liderul Partidului Democrat Liberal, David Leyonhjelm, cel care a cerut datele de la BPO, afirmă că este normal ca refugiaţii şi migranţii să primească ajutoare sociale pe perioada de acomodare, dar majoritatea străinilor nu sunt refugiaţi.

SEMN bun pentru Europa: Anunț făcut de un fost ministru de externe după victoria lui Macron


Cel mai mare grup de cetăţeni străini care primesc asistenţă socială în Australia sunt britanicii - aproximativ 170.000, urmaţi de imigranţii din Africa şi Orientul Mijlociu - circa 90.000 de beneficiari. 

Expertul în politici publice John Wanna, profesor la Universitatea Naţională Australiană, afirmă că Australia este printre puţinele state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) unde o persoană care nu munceşte poate primi imediat ajutoare. 

În datele privind bugetul federal care urmează să fie prezentate marţi, cheltuielile cu asistenţa socială ar urma să crească, potrivit Xinhua, de la 159 de miliarde de dolari australieni la 191 de miliarde (sume echivalente cu 106 miliarde, respectiv 128 de miliarde de euro).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.